Rămâi conectat
MA-RA-MU

Curier Județean

UPDATE: Crimă în zona Blaj. Bărbat omorât în bătaie la o stână după un conflict provocat de o dispută pentru bani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost ucis în bătaie. Crima a avut loc vineri seara, 9 iunie 2017, iar sâmbătă, principalul suspect a fost reținut și arestat preventiv de un complet de la Tribunalul Alba.

Inculpatul este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată și riscă, dacă este găsit vinovat, până la 25 de ani de închisoare. ”Admite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi, în consecinţă (…) dispune arestarea preventivă a inculpatului Iacob Florin pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11.06.2017 până la data de 10.07.2017, inclusiv”, se afirmă în minuta deciziei de sâmbătă seara, de la Tribunalul Alba.

Potrivit unor informații oficiale, crima s-a produs după un conflict spontan între victimă și agresor, care locuia în zonă fără documente legale. Bărbatul ucis i-a promis, anterior, celuilat că îi va ”rezolva” un loc de muncă în străinătate, motiv pentru care i-a solicitat și a primit de la acesta o sumă de bani. Vineri seara, inculpatul a solicitat returnarea banilor, dar, pentru că victima nu a dorit sau nu a putut să îi dea banii, a luat cu forța de la acesta un aragaz și o butelie.

După acest moment a avut loc o bătaie între cei doi bărbați, agresorul lovindu-l de mai multe ori cu pumnii și picioarele. Victima a rămas inconștientă și a fost găsită decedată. Ulterior, suspectul a fost identificat de anchetatori și a ajuns după gratii. De menționat că până la pronunțarea unei sentințe definitive, inculpatul arestat preventiv este beneficiarul prezumției de nevinovăție.

UPDATE: Potrivit unui comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, s-a dispus la data de 10.06.2017, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului IACOB FLORIN, în vârstă de 30 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată.

La data 10.06.2017, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă, iar judecătorul de drepturi și libertăţi din cadrul Tribunalului Alba a admis propunerea si a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile.

În fapt, s-a reţinut că, în data de 09.06.2017 în jurul orelor 15,00, pe fondul consumului excesiv de alcool și în scopul restituirii unei pretinse datorii de 100 lei, inculpatul Iacob Florin s-a deplasat pe o pășune situată pe raza administrativă a comunei Jidvei, județul Alba, unde se afla un container folosit cu destinație de locuință de către victima B. I., împrejurare în care a pătruns fără drept în acest adăpost, pe ușa de acces, care era deschisă, și a solicitat victimei remiterea sumei de 100 lei. În momentul în care victima i-a răspuns că nu are de unde să îi dea banii, a început să o lovească în mod repetat și cu intensitate, cu pumnii în zona feței, până când victima a căzut pe podeaua containerului, apoi a târât-o afară continuând să o lovească cu pumnii, exercitând totodată și o comprimare asupra gâtului. Victimei i s-au pricinuit leziuni care au avut legătură de cauzalitate directă necondiționată cu decesul.

Ulterior, inculpatul a luat din acel container mai multe bunuri aparținând victimei (un aragaz cu butelie), în scopul însușirii pe nedrept.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, în vederea stabilirii răspunderii penale.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul de Investigații Criminale și Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri Brutăria Sântimbru, din județul Alba, recunoscută pentru pita de Sântimbru a oferit hrană și un strop de speranță, în pragul sărbătorilor de iarnă, oamenilor care își duc viața în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea