9 IUNIE – Ziua internațională a arhivelor
Ziua internațională a arhivelor se celebrează anual, la 9 iunie, fiind o zi dedicată cunoașterii și descoperirii profesiei de arhivist, potrivit www.arhivelenationale.ro. De asemenea, acest eveniment reamintește, anual, publicului larg faptul că arhivele sunt parte componentă a patrimoniului cultural al umanității, participând, alături de muzee și biblioteci, la conservarea memoriei colective.
În 2017, tema acestui eveniment este ”Arhive, cetățenie și interculturalism”, care este, totodată, și tema Conferinței 2017 ALA (Asociația Latino-Americană a Arhivelor)-ICA (Consiliului Internațional al Arhivelor), care va avea loc în perioada 27-29 noiembrie, în Ciudad de Mexico, potrivit www.ica.org.
Temele agreate între programul Comisiei ICA și Arhivele Naționale din Mexic, includ, printre altele: interculturalism și culturi ancestrale, drepturile omului, traficul ilicit de patrimoniu documentar, arhive și artă, arhive, mediu înconjurător și dezastre naturale, drepturi de autor și proprietate intelectuală.
ICA organizează în fiecare an o conferință, exceptând anul în care este organizat Congresul ICA, respectiv din patru în patru ani. În 2016, tema Congresului organizat la Seoul, în perioada 5-10 septembrie, a fost „Arhive, Armonie și Prietenie”.
Consiliul Internațional al Arhivelor (ICA) este o organizație internațională neutră, non-guvernamentală, cu sediul în Franța, a cărei misiune este de a promova conservarea și utilizarea arhivelor din întreaga lume. A fost constituit în data de 9 iunie 1948, sub auspiciile UNESCO. Charles Samaran, directorul general al Arhivelor Naționale ale Franței a fost primul președinte. Organizația, care are membri în 198 de țări, a început imediat o strânsă și îndelungată colaborare cu Federația Internațională a Asociațiilor și Instituțiilor Bibliotecare (International Federation of Library Associations and Institutions — IFLA), Consiliul Internațional al Muzeelor (The International Council of Museums — ICOM) și Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor (The International Council on Monuments and Sites — ICOMOS).
Unul dintre obiectivele ICA este de a stabili, menține și consolida relațiile dintre arhiviști din toate țările, precum și dintre toate instituțiile, organismele profesionale și alte organizații, publice și private, oriunde ar fi acestea amplasate, și care sunt preocupate de administrarea sau păstrarea înregistrărilor și arhivelor, de pregătirea profesională a arhiviștilor, în special prin schimbul de informații. De asemenea, ICA se străduiește să protejeze și să asigure accesul la arhive prin stabilirea de standarde, dezvoltarea profesională, precum și să permită dialogul între arhiviști, factorii de decizie politică, creatorii și utilizatorii de arhive.
Consiliul Internațional al Arhivelor promovează gestionarea și utilizarea înregistrărilor și arhivelor, precum și conservarea patrimoniului arhivistic al umanității din întreaga lume, prin schimb de experiență, cercetare și idei privind probleme de management în arhivistică, gestionarea și organizarea instituțiilor de arhivă.
România a devenit membră a Consiliului Internațional al Arhivelor cu prilejul congresului de la Florența din 1956, se menționează pe www.arhivelenationale.ro.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
Mesaje de Craciun 2024. Texte scurte cu SMS-uri noi, urări şi felicitari crestine de sărbători și de Crăciun fericit! Ne aflăm în perioada Crăciunului, perioada în care românii trimit cele mai multe mesaje, urări de Crăciun și de Anul Nou 2025 prin SMS celor apropiaţi. Sms-ul de Crăciun a devenit deja un obicei pentru fiecare: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi