Consiliul Național al Elevilor se opune posibilei greve a profesorilor
Consiliul Național al Elevilor și Asociația Elevilor din Constanța dezaprobă demersul inițiat de către Colegiul Național al Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ de a organiza un protest de amploare în perioada Bacalaureatului, acest lucru urmând a avea repercusiuni asupra bunei desfășurări a examenului și, implicit, periclitând calendarul prestabilit pentru admiterea în învățământul superior.
Această posibilă grevă are ca obiect nemulțumirea sindicaliștilor cu privire la proiectul legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Deși sprijinim salarizarea corespunzătoare a personalului didactic, având în vedere necesitatea formării lor continue, și asumarea educației drept o prioritate națională și din punct de vedere financiar, dată fiind necesitatea creșterii calității actului educațional în special în învățământul preuniversitar, considerăm că o întreagă generație de absolvenți nu poate fi sacrificată în detrimentul acestei metode de presiune.
În primul rând, nu elevii trebuie să răspundă pentru carențele cu care ne confruntăm la nivelul dialogului dintre partenerii educaționali și reprezentanții administrației publice centrale.
De asemenea, este fundamental ca Bacalaureatul să se desfășoare în contextul prestabilit, astfel încât admiterea în învățământul superior să se realizeze în condițiile firești, astfel încâ tniciun absolvent al ciclului liceal să nu aibă de suferit din cauza mișcărilor de protest ale federațiilor sindicale.
Pe această cale, facem apel la înțelegerea liderilor de sindicat și le readucem în atenție faptul că un dialog transparent, sprijinit pe aspecte concrete, poate fi soluția optimă de adoptat în vederea ameliorării inconvenientelor, fără ca efectele negative să se răsfrângă asupra principalilor beneficiari ai sistemului de învățământ și, în acest caz, asupra viitorului lor academic și profesional.
”Consiliul Național al Elevilor vede în demersul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ o abordare injustă și lipsită de profesionalism. Cu ce este vinovată această generație de elevi pentru lipsa unei finanțări salariale corecte și pentru nerespectarea promisiunilor guvernamentale? De absolut fiecare dată elevii au susținut majorăriile salariale și au considerat acest aspect o prioritate pentru sistemul educațional, însă nu vom tolera folosirea elevilor pentru a sensibiliza societatea. Comunicarea și dialogul sunt soluția, nicidecum periclitarea Examenelor Naționale”, a spuis Vlad Ștefan, președintele Consiliului Național al Elevilor
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | ATAC terorist la un târg de Crăciun din Germania: 11 persoane decedate și peste 60 rănite. Un cetățean sirian a fost arestat
VIDEO | ATAC terorist la un târg de Crăciun din Germania: 11 persoane decedate și peste 60 rănite. Un cetățean sirian a fost arestat O maşină a intrat într-un grup de oameni la târgul de Crăciun din oraşul Magdeburg, în centrul Germaniei, vineri seara, relatează DPA. Poliţia l-a arestat pe şofer, potrivit unor surse guvernamentale […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 33 de minute
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi