Rămâi conectat

Ştirea zilei

Foto/Video: Parada foștilor elevi ai Colegiului Național ”Avram Iancu” Câmpeni, la cel mai așteptat eveniment monden din oraș: ”Balul absolvenților”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sute de oameni s-au adunat marți seara în centrul orașului Câmpeni ca să-i admire pe cei aproximativ 150 de foști elevi ai Colegiului Național ”Avram Iancu” din localitate, tineri aranjați ca pentru ”covorul roșu”, care s-au reunit alături de foștii colegi și profesori la ”Balul Absolvenților” claselor a XII-a.

Inițial, tinerii s-au adunat în piața centrală a orașului unde au desfășurat adevărate sesiuni foto în fața primăriei și în parcul ”Avram Iancu”, au primit flori și au fost felicitați de către cei apropiați, iar apoi s-au îndreptat pe jos alături de diriginți, ca la o paradă de modă, spre Restaurantul ”Tulnic”, locul unde s-a desfășurat balul.

Ulterior, tinerii i-au așteptat emoționați cu flori și le-au cântat ”Gaudeamus” tuturor profesorilor din colegiu, iar apoi au petrecut cu toții până noaptea târziu, bucurând-se din plin că au finalizat ciclul liceal și că aceasta a fost una dintre cele mai fericite zile ale vieții.

Deoarece absolvenții claselor a XII-a urmează să susțină în scurt timp Bacalaureatul, le urăm încă de pe acum baftă tuturor absolvenților, note mari la examene și mult succes pe viitor!

Ovidiu CULDA

[nggallery id=4076]

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE: FOTO | INCENDIU pe autostrada A10 Sebeș-Turda: O autobasculantă a luat foc pe sensul Turda-Sebeș. Trafic blocat

Bera Larisa

Publicat

în

UPDATE: FOTO | INCENDIU pe autostrada A10 Sebeș-Turda: O autobasculantă a luat foc pe sensul Turda-Sebeș. Trafic blocat Circulația este blocată temporar în urma unui incendiu produs la o autobasculantă pe A10 km 30, calea 2 (sensul Turda-Sebeș), a anunțat DRDP Cluj. Citește și: FOTO | INCENDIU violent izbucnit la un autoturism în zona Cetății: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea