Ministerul Turismului: Legea tichetelor de vacanță și Legea turismului, în dezbatere publică de săptămâna viitoare
Potrivit ministrului Turismului, Mircea Titus Dobre, Legea tichetelor de vacanță și Legea turismului vor intra săptămâna viitoare în dezbatere publică.
„Îi rog pe toți să se uite, să citească, să vină cu îmbunătățiri. Ea (Legea turismului — n.r.) va sta în dezbatere publică 30 de zile, o să o discutăm inclusiv în Comisia de dialog social cu partenerii sociali și cu patronatele. Inclusiv în Comitetul consultativ în turism se va discuta. Noi deja avem un grup de lucru format din Federația Patronatelor de Turism din România, cu cei din Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România și din Coaliția de dezvoltare din România și nu numai, și doresc să vină cât mai mulți actori implicați să spună fiecare ce are de spus, să ne trimită materiale astfel încât să avem o lege bună în acest domeniu de activitate”, a spus Mircea Dobre.
În ceea ce privește tichetele de vacanță, ministrul Turismului a declarat, pentru AGERPRES, că efortul bugetar va fi de aproximativ 400 de milioane de euro anual, însă va avea beneficii pe termen mediu și lung atât pentru statul român, cât și pentru cetățenii care le vor folosi, fiind vorba despre angajații din sistemul public.
„Noi, când am realizat acest program (…) ne-am gândit, vă spun sincer, în primul rând la latura umană, pentru că un angajat din sistemul public când își ia concediu stă acasă, mai zugrăvește o cameră, îl mai cheamă șeful la birou, hai că mai e ceva de făcut (…), deci nu iese din acest stres cotidian pe care îl are. (…) Pe când având acest voucher oricum pleci, pentru că altfel nu ai cum să beneficiezi de acei bani, decât dacă mergi și achiți un pachet de servicii turistice interne. Obligatoriu interne, (…) doar pe teritoriul României. (…) Pe de altă parte, mă întreb dacă ne cunoaștem foarte bine țara, în detaliu (…) și cred că fiecare dintre noi avem ce să vedem în România. (…) Deci, repet, ne-a interesat, în primul rând, latura umană, pentru că mulți dintre angajații din sistemul public nu au mai fost demult într-o vacanță”, a mai spus ministrul Turismului.
Potrivit acestuia, tichetele vor fi valabile timp de un an de la data emiterii și nu vor putea fi înstrăinate, fiind nominale și având marcate pe ele codul numeric personal al beneficiarului.
Ministrul turismului a mai menționat că unele instituții publice au cuprins deja în bugetul pe acest an sumele necesare pentru tichetele de vacanță, iar celelalte o vor face la rectificarea bugetară, deoarece legea le obligă să acorde angajaților aceste vouchere.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor – ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit și a murit pe cruce, vine cu interdicții creștine sau cu diferite obiceiuri ce diferă de la regiune la regiune. Multe persoane respectă aceste obiceiuri cu speranța că […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului