FOTO: Delegația Colegiului Național ,,David Prodan” din Cugir a făcut o vizită de neuitat la partenerul său din Wasserburg
Timp de o săptămână, un număr de 12 elevi ai Colegiului Național ,,David Prodan” din Cugir însoţiţi de două cadre didactice, prof. Maria-Cristina Pătroescu şi prof. Alina Moldovan, au fost oaspeţi ai orașului german Wasserburg – Germania, în cadrul celei de-a 4 a mobilităţi din Proiectul de parteneriat mutual ,,Cugir – Wasserburg”.
Potrivit participanților, delegaţia cugireană a fost primită cu emoţie şi entuziasm pe aeroportul din Munchen de către familiile elevilor implicaţi în proiect şi profesorii responsabili: prof. Monica Tluczykont şi prof. Veronica Huber de la Anton Heiling Realschule Wasserburg. Copii au fost găzduiţi pe parcursul săptămânii de partenerii lor germani care le-au asigurat o şedere plăcută, organizând cu familia activităţi recreative pe perioada week-end-ului. Programul a constat în esenţă în participarea la cursuri alături de partenerii germani, la activităţi de documentare şi informare precum și la diferite vizite organizate de gazede.
Astfel, a fost efectuată o zi de vizită la Salzburg, în Austria, o după-amiază la fabrica de case din lemn Huber und Sohn, (unde elevii au construit căsuţe pentru lilieci), au luat parte la o lecţie de dans tradiţional german, au făcut o vizită la fabrica de ciocolată Dengel, au petrecut o zi la Munchen însemnând Marienplatz, BMW Museum, BMW World, Olympiazentrum şi Olympia Park. Partea oficială a proiectlui a constat, ca în fiecare an, în primirea delegaţiei române la Primăria oraşului Wasserburg, urmată de seara germană unde gazdele au fost prezente prin directorul şcolii prof. Marcus Hosliebig, profesorii responsabili de proiect, părinţii elevilor germani implicaţi în proiect.
Cu acest prilej s-au servit bucate bavareze şi au fost admirate trupe de dansatori profesioniste din regiune. Săptămâna s-a ăncheiat cu redactarea produsului final al proiectului – câte un quizz tematic propus de elevi pe grupe, pe teme de cultură şi civilizaţie germană. ,,Dorim să aducem mulţumiri primăriei oraşului nostru, care a sprijinit și sprijină în continuare cu mult entuziasm acest frumos schimb de experienţă atât pentru elevii colegiului cât şi pentru profesorii implicaţi”, ne-a declarat prof. Maria – Cristina Pătroescu. (C.P.)
[nggallery id=3982]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!”
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!” În prag de Sărbători, sociologul albaiulian Alin Tomuș a fost prezent la Unirea FM la o emisiune, realzată de Simona Lodroman, care și-a propus să răspundă la întrebările: Crăciunul a fost furat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana