Armando Popescu, Performanţa Ighiu, înainte de decizia FRF în cazul „Keita”: „Naţional Sebiş să promoveze pe teren! Aşteptăm să ni se dea dreptate”
Comisia de Disciplină din cadrul FRF va da mâine, miercuri, 17 mai, o decizie în cazul „Keita”, litigiul care ține în „șah” de luni bune lupta la promovare în Seria a 4-a a Ligii a 3-a.
Armando Popescu, finanţatorul Performanţei Ighiu susţine că în cazul unui verdict nefavorabil va ataca hotărârea, acuzând gruparea arădeană de „premeditare”! Acesta a acuzat în termeni duri gruparea arădeană, motivându-şi declaraţiile prin faptul că arădenii nu au procedat corect în înaintarea contestaţiei ce a făcut valuri de luni bune. Naţional Sebiş intenţionează să obţină trei puncte la „masa verde”, în detrimentul Performanţei Ighiu, caz în care ar căpăta şanse sporite în lupta pentru promovare.
*Armando Popescu: „Nu e firesc să fim pândiţi. Noi am fost de bună credinţă, spre deosebire de Sebiş”
„Sper să ni se dea dreptate în primul rând pe aspect procedural, pentru că nu au procedat regulamentar. Şi dacă trecem de aceste aspecte şi se judecă fondul chestiunii, noi trebuie să fim consideraţi de bună credinţă, în contradicţie cu ei, şi să rămână rezultatul de pe teren”, a precizat Armando Popescu.
„Nu accept ideea ca o echipă care, cu siguranţă a ştiut de un viciu de procedură referitor la legitimare, să te pândească la colţ şi să înainteze o contestaţie după ce pierde meciul pe teren„, a spus oficialul Performanţei
Trimiterea este spre toamna trecută, când în 14 septembrie, în Cupa României s-a jucat Naţional Sebiş – Performanţa Ighiu, scor 3-2, iar în Seria a 4-a, în 19 noiembrie, a avut loc confruntarea Performanţa Ighiu – Naţional Sebiş, scor 3-1, în ambele situaţii Keita fiind în teren!
*”Promovarea să se facă pe teren, Naţional Sebiş nu o merită”
„Eu caut dreptatea! Performanţa Ighiu nu are niciun interes în câştigarea acestuui caz. Ei au un interes, pe care l-au premeditat. Ca şi o părere personală, nu Naţional Sebiş merită să promoveze!„, a menţionat Armando Popescu.
Pronunțarea s-a amânat săptămâna trecută, întrucât la ședința comisiei federale nu au fost reprezentanți ai Performanței Ighiu, aceștia urmând să se prezinte mâine la FRF. Surse apropiate clubului arădean susțin că Național Sebiș va câștiga la „masa verde” respectiva întâlnire.
Sâmbătă, cele două formaţii se vor întâlni la Sebiş, într-un meci din penultima etapă, unul care se anunţă extrem de încins. „Indiferent de hotărârea Comisiei, noi mergem la Sebiş să câştigăm! La fel ca şi în orce joc, indiferent de adversar! Dacă nu ni se va da dreptate miercuri, 100 la sută vom contesta decizia„, a încheiat Armando Popescu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, clauză anti-păcănele pentru Cătălin Golofca, una dintre achizițiile importante ale iernii!
CSM Unirea Alba Iulia, clauză anti-păcănele pentru Cătălin Golofca, una dintre achizițiile importante ale iernii! Cătălin Golofca (34 de ani), fotbalist cu peste 150 de meciuri în primul eșalon, activ în Liga 2 la ultimele sale două echipe, la Chindia Târgoviște și CSM Slatina, a semnat în luna noiembrie a anului trecut un contract cu […]