PROGRAMUL: Festivalul Internațional ”Lucian Blaga” 2017, la Sebeș, în perioada 5-7 mai. Oana Pellea și Dan Puric, între invitați
- PROGRAMUL Festivalului Internațional ”Lucian Blaga” 2017
În perioada 5 – 7 mai 2017, municipiul Sebeşul va găzdui cea de-a 37-a ediţie a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”.
În „marea lui trecere”, Sebeşul are poveşti frumoase, care se scriu prin oameni, personalităţi unice, care fac parte din „corola de minuni” a acestor locuri… Festivalul este expresia simbolică a preţuirii pe care Sebeşul o dăruieşte memoriei lui Lucian Blaga, poetul şi filozoful misterelor, născut la Lancrăm, în anul 1895. Imaginea acestui festival s-a conturat tot mai expresiv, an după an, prin participarea unor personalităţi din ţară şi din străinătate, care i-au adus longevitate şi prestigiu.
În anul 2017, avem bucuria unor invitaţi de seamă, a căror prezenţă ne onorează şi care vor completa cartea de oaspeţi a festivalului: acad. Alexandru Surdu, vicepreşedintele Academiei Române, prof. univ. dr. Eugeniu Nistor, prof. univ. Mircea Popa, poetul Ion Mărginean, scriitorul Zenovie Cârlugea, scriitorul şi jurnalistul Radu Paraschivescu, pictorul Eugen Măcinic, Oana Pellea, Dan Puric.
Programul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”
Vă invităm „la curţile dorului”…
VINERI, 5 mai 2017
Casa Blaga, Lancrăm
Ora 10.00: „Un vecin prin zidul meu aude…” Recital de poezie.
Deschiderea oficială a festivalului
Ora 11.00: Sesiune de comunicări literare: „Lucian Blaga şi surprinderea misterelor existenţiale”. Moderatori: acad. Alexandru Surdu, prof. univ. dr. Eugeniu Nistor
Cărţi şi reviste în festival: moderează poetul Ion Mărginean
Muzeul „Ioan Raica”
0ra 17.00: „Cuvintele potrivite şi nepotrivite. Despre cum vorbim”. Conferinţă susţinută de Radu Paraschivescu
Casa de Cultură
Ora 19.00: Proiecţie film documentar „Tatăl meu, Lucian Blaga.” Realizatori: Iulian Ghervas şi Adina Popescu
SÂMBĂTĂ, 6 mai 2017
Muzeul „Ioan Raica”
Ora 10.00: „Cuvânt… sunet… culoare….” Cafenea culturală.
Gazdă: pictorul Eugen Măcinic
Sala „Sava Henţia”
Ora 12.00-14.00: Sesiune de comunicări literare: „Lucian Blaga şi surprinderea misterelor existenţiale”. Moderatori: prof. univ. Mircea Popa, scriitor Zenovie Cârlugea
Cărţi şi reviste în festival: moderează poetul Ion Mărginean
Biserica evanghelică
Ora 18.00: Concert de pian şi clarinet. Invitaţi: Horia Mihail şi Ciprian Dancu
Casa de Cultură
Ora 19.00: „Să fii român!” – Conferinţă Dan Puric
DUMINICĂ, 7 mai 2017
Lancrăm, statuia poetului Lucian Blaga
Ora 11.00: „Flori pentru Blaga”. Moment artistic susţinut de elevi ai Colegiului Naţional „L. Blaga”, coordonator prof. Tereza Cândea
Biserica ortodoxă Lancrăm
Ora 12.30: Slujbă de comemorare la mormântul poetului
Casa de Cultură
Ora 15.30 Festivitate de premiere
Biserica franciscană
Ora 17.00 „La ceai cu muzele”. Gazdă: Asociaţia Gisas Sebeş. Secvenţe de teatru şi poezie: ”Meşterul Blaga şi revrăjirea cuvintelor”- elevii Liceului Tehnologic Sebeş, coordonator prof. Sanda Burță Negrea
Casa de Cultură
Ora 18.00: Întâlnire cu Oana Pellea
Ora 19.00: „În timp….” Spectacol cu Vlad Miriţă, Florin Coşuleţ, Sebastian Stan şi orchestra, Ciprian Dancu, Alexandru Burca.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Sfaturile transmise de ISU Alba pentru Noaptea de Înviere: Ce trebuie să știi pentru a evita incidentele
Sfaturile transmise de ISU Alba pentru Noaptea de Înviere: Ce trebuie să știi pentru a evita incidentele În Noaptea de Înviere, pompierii militari din cadrul ISU Alba vor fii la datorie în apropierea lăcașurilor de cult unde se preconizează un aflux mare de credincioși, pentru a răspunde promp solicitărilor în cazul producerii unor situații de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 19 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale