FOTO: ”Fără ură, cu toleranță!” – proiect la Liceul Teoretic Teiuș
În data de 21.02.2016, a avut loc la Liceul Teoretic Teiuş Proiectul „Fără ură, cu toleranță”. Proiectul se desfăşoară în cadrul Campaniei iniţiate de Organizaţia Salvaţi Copiii prin programele educaţionale „Drepturile Copilului” şi „Ora de Net”, susţinute de Ministerul Educaţiei Naţionale. Activitatea s-a derulat în două etape.
Prima etapă s-a desfăşurat în laboratorul AEL a liceului, unde elevii clasei a XI – a Real alături de coordonatorul proiectului, prof. Venter Tünde – Erika, au discutat despre posibilele cauze ale situaţiilor de bullying, precum şi efectele lor pe termen scurt, mediu şi lung asupra tuturor celor implicaţi, fie că acestea au rolul de victimă, agresor sau martor. De asemenea, elevii au vizionat şi un videoclip despre efectele bullyingului.
A doua etapă s-a desfăşurat în sala CDI a liceului, unde au participat elevii claselor a XI – a Real, a V – a A şi a V – a B, alături de profesorii Venter Tünde – Erika şi Căprariu Elena. Elevii claselor a V – a au aflat ce înseamnă termenul de bullying şi ce efecte are. Unii elevi au spus că au fost la un moment dat supuşi tachinării, s-au făcut glume proaspe pe seama lor, au fost batjocoriţi, porecliţi, intimidaţi sau chiar loviţi. Elevii au înţeles că aceste situaţii trebuie evitate şi prevenite.
Ca urmare a acestor activităţi s-a realizat şi un material video pe tema concursului, care o să fie înscris pe platforma campaniei.
[nggallery id=3622]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Până la ce vârstă pot să lucreze profesorii pensionabili și să rămână titulari. Data limită până la care pot depune cererea
Până la ce vârstă pot să lucreze profesorii pensionabili și să rămână titulari. Data limită până la care pot depune cererea Profesorii pensionabili pot cere să rămână titulari chiar până la vârsta de 70 de ani! Potrivit calendarului mișcării personalului didactic, anexă a Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic în anul școlar 2025-2026 aprobată prin Ordinul […]