Bărbat din Cenade arestat și cercetat pentru tentativă la omor după ce și-a înjunghiat un consătean
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus la data de 14.01.2017, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului BÎRSAN NICOLAE, în vârstă de 44 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
La data 14.01.2017, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă, iar Tribunalul Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile începând cu data de 15.01.2017, sens în care a fost emis şi mandatul de arestare preventivă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba.
În fapt, s-a reţinut că la data de 13.01.2017, în jurul orei 19,30, în urma unei altercaţii ce a avut loc pe o stradă din localitatea Cenade, județul Alba, între inculpatul BÎRSAN NICOLAE şi fratele său, a intervenit persoana vătămată P.V. pentru a aplana conflictul. În acest context, inculpatul BÎRSAN NICOLAE i-a aplicat persoanei vătămate P.V. o lovitură cu un cuţit în regiunea abdominală.
Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Blaj şi supusă unei intervenţii chirurgicale, stabilindu-se diagnosticul de „plagă penetrantă abdominală cu leziuni mezocolice şi hematom intraabdominal”.
Leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa victimei, în sensul că, în absenţa tratamentului medico chirurgical adecvat şi la timp instituit acestea ar fi condus invariabil la deces.
Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, în vederea stabilirii răspunderii penale.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba – Poliția Municipiului Blaj.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
AVARIE MAJORĂ la conducta de aducțiune a apei, pe strada Viilor din Alba Iulia: Depășiri ale parametrului turbiditate pe tronsonul aducțiunii cuprins între municipiul Sebeș și Stația de Pompare Galda de Jos
Avarie majoră la conducta de aducțiune a apei, pe strada Viilor din Alba Iulia: Depășiri ale parametrului turbiditate pe tronsonul aducțiunii cuprins între municipiul Sebeș și Stația de Pompare Galda de Jos O avarie majoră s-a produs în dimineața zilei de marți, 13 mai 2025 la conducta de aducțiune a apei, pe strada Viilor din […]
23-25 mai 2025 | Festivalul Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș, ediție aniversară, la 45 de ani de la fondare: Lansări de carte, concurs de recitare, expoziții, spectacole de muzică și teatru. PROGRAMUL
23-25 mai 2025 | Festivalul Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș, ediție aniversară, la 45 de ani de la fondare: Lansări de carte, concurs de recitare, expoziții, spectacole de muzică și teatru. PROGRAMUL „Nimic sub zare nu-i destul vreau totul înc-o dată!” – Fragment din poezia „Încă o dată!” de Lucian Blaga Se împlinesc 45 […]
Extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale în Răhău: Aviz de mediu solicitat APM Alba
Extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale în Răhău: Aviz de mediu solicitat APM Alba Primăria Sebeș a solicitat APM Alba aviz de mediu pentru proiectul care prevede extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale în Răhău. În localitatea Răhău există rețea de distribuție gaze naturale pe strada Principală, până la școala din localitate. Citește […]