FOTO: Delegație formată din reprezentanți ai Institutului de Economie Națională, de la UAB și universități din Polonia și Serbia, în vizită la Sebeș
Sâmbătă, 5 noiembrie 2016, primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor, a primit o delegaţie oficială formată din reprezentanţi ai Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, ai Institutului de Economie Națională al Academiei Române, ai Universităţii „Stanisław Staszic” din Piła, Polonia şi ai Universităţii „John Naisbit” din Serbia.
Vizita face parte din programul Conferinţei Internaţionale Challenges of Contemporary Knowledge Based Economy – ICMEA 2016, ediţia a IX – a şi se înscrie în contextul parteneriatului pe care Primăria Municipiului Sebeş l-a încheiat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în vederea susţinerii reciproce în proiecte educaţionale, culturale şi schimburi de bune practici.
Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor, le-a prezentat oaspeţilor o descriere a activităţilor economice care se derulează la Sebeş, iar directorul Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeş, Radu Totoianu, le-a captat interesul oaspeţilor din străinătate prin prezentarea celor mai importante episoade din evoluţia istorică a oraşului. La finalul întâlnirii, delegaţia a vizitat Biserica Evanghelică din Sebeş.
Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare,
Primăria Municipiului Sebeş
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | Dumitru Henegar și-a lansat volumul „Alba – «inima» din inima României” la Muzeul „Principia” din Alba Iulia: O inimă ce bate între cuvinte încrucișate!
Dumitru Henegar și-a lansat volumul „Alba – «inima» din inima României” la Muzeul „Principia” din Alba Iulia: O inimă ce bate între cuvinte încrucișate! Joi după-masa, începând cu ora 17.00, a avut loc lansarea volumului „Alba – «inima» din inima României” a jurnalistului rebusistului albaiulian Dumitru Henegar, la Muzeul „Principia” din Alba Iulia. Nu demult, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată