Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

VIDEO| Dacian Cioloș, la Alba Iulia: ”Roșia Montană și comunitățile învecinate vor primi, anual, 5 milioane de euro, pentru dezvoltare integrată”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Prezent la Alba Iulia pentru a oferi autorităților locale din zona Munților Apuseni detalii despre mecanismul de sprijin elaborat de Guvern pentru dezvoltarea integrată a zonelor-pilot de intervenție, premierul Dacian Cioloș a explicat, într-o conferință de presă, modul în care va funcționa Unitatea guvernamentală de asistență tehnică de la Roșia Montană, scopul ei și rezultatele preconizate.

”Am venit astăzi la Alba Iulia pentru a avea o întâlnire cu reprezentanții comunităților locale din Munții Apuseni, mai precis cu cei care au intrat în delimitarea pe care am făcut-o pentru un sprijin specific, pentru zona Roșia Montană, dar și pentru comunele din jur, într-un proiect legat de dezvoltare. Vă amintiți probabil că acum câteva luni am anunțat că vrem să avem o abordare integrată a finanțării pentru dezvoltare în trei zone cu un anumit specific. Este vorba despre Valea Jiului, zonă monoindustrială, este vorba despre o zonă din Moldova, mai precis cea care acoperă județele Vaslui și Iași, o zonă mai săracă, cu probleme de dezvoltare, și zona Roșia Montană și a Munților Apuseni, care deține și resurse miniere și resurse naturale, dar și un patrimoniu cultural foarte important pentru România. În această zonă, pentru a evita aceste discuții în contradictoriu – dezvoltare economică versus protecția patrimoniului – am considerat că cea mai bună modalitate de a aborda lucrurile este să ne asumăm că, dacă este un patrimoniu care este important pentru România, el trebuie asumat la nivel național, pe de o parte, și pe de altă parte trebuie să ajutăm comunitățile locale să valorifice resursele pe care le au la dispoziție într-un mod integrat – și resurse naturale, și umane, și resurse patrimoniale rurale, si resurse ale subsolului, și să găsim proiecte care să integreze toate aceste resurse pentru că, dincolo de orice, cel mai important pentru a putea avea dezvoltare în această zonă este să putem menține populația în zonele respective și deci să identificăm resurse de dezvoltare economică”, a declarat premierul Dacian Cioloș.

YouTube video

El a explicat că acesta este scopul pentru care s-a constituit Unitatea guvernamentală de asistență tehnică, ce va acorda sprijin, în teren, prin biroul de la Roșia montană, pentru zona Munților Apuseni, unde vor fi delegați specialiști care vor ajuta la pregătirea proiectelor pentru comunitățile respective. De asemenea, vor fi alocate fonduri guvernamentale și europene pentru proiecte integrate, respectiv de infrastructură pentru transport, servicii sociale și dezvoltare economică.

”Vor fi cel puțin două componente mari, una de asistență tethnică guvernamentală pentru pregătirea de proiecte, care va lucra împreună cu comunitățile locale. Această unitate de asistență tehnică va sprijini aceste proiecte și în procesul de avizare între ministere pentru a fi rezolvate riscurile de blocaj care pot să apară. A doua componentă este cea de finanțare, alocată specific în aceste diferite programe cu fonduri europene sau cu bugetul național. Dincolo de aceasta, această unitate pentru asistență tehnică va face legătura și cu structuri din Ministerul Economiei care are ca obiectiv atragerea de investitori în anumite zone. Ca un element specific, noi pregătim o schemă de ajutor de stat, care vizează investiții de dimensiuni mici și medii, investiții între unul și cinci milioane de euro pentru care se va primi și ajutor de stat, o schemă care va intra în vigoare în anul 2017 și se va extinde până în 2020, și din această schemă vor fi rezervate 5 milioane de euro anual pentru proiecte de investiții private care să fie atrase în această zonă. Altfel spus, vrem să valorificăm și resursele naturale, și ale subsolului, și ale patrimoniului, și resursele umane, să investim și în infrastructură în așa fel încât să dăm o perspectivă de dezvoltare pentru această zonă și să găsim, împreună cu comunitățile locale, modalitățile de conciliere a utilizării acestor diferite resurse”, a concluzionat premierul.

YouTube video

Consilierul de stat Ionel Dancă, coordonatorul UGAT la nivel de Guvern, a explicat că biroul de la Roșia Montană va avea, ca personal angajat, 2-3 persoane iar activitatea va fi coordonată de Adela Bozdog, de la Consiliul Județean Alba, care va fi detașată pe o funcție de consilier pe afaceri europene la Prefectura Alba. El a mai precizat că pentru proiectele care vor fi dezvoltate vor fi atrași și experți externi.

La rândul său, vicepremierul Vasile Dâncu a declarat că este vorba despre un mecanism de dezvoltare foarte amplu, în cadrul căruia se va colabora și cu Agențiile de dezvoltare regională (ADR Centru, în acest caz), care vor oferi asistență. ”Vom lucra cu oameni care nu sunt neapărat angajați aici, dar sunt desemnați special să servească această zonă”, a spus acesta.

YouTube video


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident Un accident rutier a avut loc vineri, 20 decembrie 2024, în jurul orei 23:25. Potrivit primelor informații transmise de ISU Alba în incident au fost implicate un număr de trei autoturisme. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier pe DN1, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea