Ministrul Finanțelor: Firmele care își redobândesc codul TVA ar putea primi beneficiile pierdute în perioada aferentă anulării codului
Firmele care au pierdut codul de TVA și îl redobândesc vor primi beneficiile pierdute în perioada aferentă anulării codului, a declarat marți, 25 octombrie, Anca Dragu, ministrul Finanțelor Publice, în cadrul Topului Național al Firmelor Private din România, eveniment organizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), în parteneriat cu Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA).
„Pentru un regim fiscal echitabil propunem facilități pentru cei care își redobândesc codul de TVA în sensul acordării beneficiilor pierdute în perioada aferentă anulării codului. Au fost o mulțime de situații în care firmele și-au pierdut acest cod de TVA, unele chiar nu au știut de această măsură. În acest moment nu este posibil ca un cod de TVA să fie pierdut fără ca firma să cunoască acest lucru, dar constatăm că există situații care deja s-au întâmplat”, a explicat Anca Dragu, citată de Agerpres.
Potrivit acesteia, au fost firme puse în dificultate împreună cu partenerii lor comerciali.
„Sunt firme care au fost puse în dificultate, nu numai ele dar și partenerii lor comerciali, în momentul în care au avut tranzacții cu o firmă fără cod de TVA. Venim în acest pachet de simplificare cu măsuri care să ajute firmele care au avut codul suspendat și îl redobâdesc”, a mai arătat ministrul Finanțelor.
Formularul de înregistrare în scop de TVA (088) a fost simplificat în vara acestui an, iar în loc de 20 de întrebări declarația conține acum 13, iar din 8 seturi de documente, va fi nevoie de 3 seturi.
Potrivit datelor PwC România, publicate tot în vara acestui an, deficitul de TVA, respectiv diferența dintre sumele de TVA pe care statul ar trebui să le colecteze și sumele colectate efectiv, s-a redus, în 2015, în România, la 39,6% de la 44,4% în 2014, însă rămâne cel mai mare din cinci țări analizate, respectiv Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia și România.
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), în parteneriat cu Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), organizează, marți, ediția cu numărul XXIV a Topului Național al Firmelor Private din România.
Topul se desfășoară, pentru al doilea an consecutiv, concomitent cu Târgul Serviciilor/Produselor de Excelență pentru Întreprinderi.
„Evenimentul este unul de referință pentru mediul de afaceri românesc, cu această ocazie vor fi recunoscute meritele întreprinzătorilor și vor fi promovate cele mai performante întreprinderi ale anului 2015. Manifestare de tradiție, TOP-ul transpune bunele practici internaționale în domeniu și se bucură de recunoașterea la nivel european și internațional a Uniunii Europene a Artizanatului și a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (UEAPME) și a Asociației Mondiale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (WASME)”, susțin organizatorii.
sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
Bacalaureat 2024 în Alba: Aproape 2.400 de absolvenți de liceu din județ, așteptați sesiunea iunie-iulie la examenului național
Bacalaureat 2024 în Alba: Aproape 2.400 de absolvenți de liceu din județ, așteptați sesiunea iunie-iulie la examenului național Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, începe luni, 1 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 2 iulie se va desfășura proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie), […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum o zi
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților