Traduceri din română în română

    Anunţurile diferitelor firme, pentru tot felul de „joburi”, sunt parcă trase la indigo. Sunt jalnice produse ale unor acţiuni gen „copy-paste”. În aceste condiţii, fireşte, şi aplicanţii vin cu CV-uri trase la indigo. Toţi aspiranţii sunt „buni organizatori, cu capacitate de adaptare, dinamici, cu dăruire şi cu spirit de iniţiativă”. Pentru că şi astea sunt tot „copy-paste”. Problema intervine acolo unde copierea nu mai ajută. Chiar la banala cerere, ca să nu mai vorbim de alte materiale mai elaborate. Ei bine, acolo generaţia „copy-paste” se pierde. Obişnuită să utilizeze o limbă română aproximativă, fără respectarea unor elementare reguli gramaticale, liota de aspiranţi dă cu oiştea în gard. Că pe feisbuc (facebook), netlog, mesinger (messenger) etc., „detaliile” gramaticale nu contează. Astfel de exemple sunt nenumărate, iar ele se contabilizează cel mai bine în redacţiile publicaţiilor, indiferent de nivelul lor. În ultimul număr din „Dilema veche”, Mircea Vasilescu dezvăluie câteva gafe ale aspiranţilor, precum aceasta: „Scuzaţimi deranjul (…) aş vrea să lucrez ca colaborator la revista dumneavoastră…” Păi dacă eşti certat cu cratimele dar eşti, în schimb, prieten bun cu cacofoniile, ce pretenţii poţi avea să lucrezi „ca colaborator” (sau ca angajat, Doamne-fereşte) într-o redacţie? Sigur că aceia a căror minte, şi a căror întreg bagaj de cunoştinţe elementare este înlocuit de „dex online” şi de „wikipedia” nici măcar nu sesizează ridicolul propriei lor situaţii…
Grav este, însă, altceva. Analfabeţii digitali care clapetează toată ziua după „informaţii” pe „net” nu produc atâta rău celor din jur, societăţii româneşti în general, aşa cum produc cei care nu au nici elementarele cunoştinţe generale şi nici elementarele noţiuni de utilizare a computerului, dar ocupă funcţii dintre cele mai importante. Mă refer la tot felul de lideri (politici, administrativi, economici etc.,) de la care nu poţi avea pretenţia să înţeleagă fondul şi subtilităţile legislaţiei, din moment ce ei nu pricep nici măcar forma redactării. Astfel de „lideri” am întâlnit şi noi, în redacţia noastră, cu ghiotura, ani de-a rândul. Unii sunt acum în posturi sus-puse, posturi-cheie, de unde iau decizii de ne doare sufletul (şi buzunarul) pe toţi românii. Ca şi în cazul celor de la „Dilema veche”, ne mai distrăm şi noi câteodată cu producţiile unor astfel de straşnici bărbaţi ai neamului, care nu se pot exprima în scris (uneori nici verbal) nici măcar la nivelul unor elevi de clasa a V-a! Eu unul, de-a lungul timpului am păstrat nişte gafe de acest fel, pe care, probabil, le voi publica sau le voi grupa într-un volum de „perle” ale mărimilor zilelor noastre. Deocamdată nu dau exemple şi nici nu nominalizez pe niciunul dintre aceia pentru care am făcut, adesea, ca şi alţi colegi de-ai mei, traduceri din română în… română!
Dar cel mai grav lucru mi se pare analfabetismul insinuat la nivelul de conducere al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Am publicat acum câteva luni un document oficial emis de acest minister, în care, pe parcursul a trei propoziţii am găsit vreo cinci greşeli de gramatică elementară. Document semnat de doi directori, plus un inspector. Atunci cineva a postat un comentariu în care arăta că gafa nu aparţine semnatarilor, ci… secretarei. OK. Dar gafele din însuşi textul legii învăţământului, cui aparţin? Unora dintre legiuitorii noştri, fraţilor, care nu au avut în momentul elaborării actului normativ „traducător din română în română”. Şi atunci ce pretenţii mai aveţi, dragi părinţi, de la copiii voştri, să exceleze la bacalaureat?
Ioan HĂNŢULESCU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI