Mesajul inspectorului general al IȘJ Alba, Marcela Dărămuș, cu ocazia începerii noului an școlar: Prin educație suntem stăpânii propriei noastre vieți
Inspectorul școlar general al IȘJ Alba, Marcela Dărămuș, transmite elevilor cu ocazia începerii noului an școlar că prin educație pot face alegerile potrivite, iar o educație de calitate îi va transforma pe elevi în oameni de încredere, demni și responsabili.
”În 12 septembrie, toți cei prezenți, celebrăm cu bucurie autentică, debutul unei noi experiențe, unui drum pe care îl numim asumat – educație. Această sărbătoare o resimţim an de an, dar o trăim cu intensitate diferită, în funcție de rolul pe care ni-l asumăm în acest parcurs. Cu toții suntem conștienți de imensa responsabilitate care ne revine în acest proces de acumulare de experiențe, de emoții și împliniri pe care le trăim împreună”, va transmite Marcela Dărămuș, sau reprezentanții IȘJ Alba la ceremonia de deschidere a noului an școlar.
Citește și Structura anului școlar 2016-2017
În mesaj se mai arată că școala, prin reprezentanții săi ”are rolul de a răspunde exigențelor impuse de lunga cale a cunoașterii”, pe care astăzi pășesc toți cei pe care îi numim elevi, aflați într-o nouă etapă a vieții lor.
”Este important să înțelegem că, prin educație suntem stăpânii propriei noastre vieți și putem face alegerile potrivite, deoarece „A fi om, nu înseamnă nimic altceva, decât a fi responsabil. …iar cu fiecare piatră ce o aşterni în faţa ta, construieşti de fapt lumea” (Antoine de Saint – Exupery).
Sunt sigură că împreună, printr-un parteneriat eficient școală – comunitate locală -părinți, vom prețui acești ani frumoși și nu ne vom abate de la educație de calitate, care să-i transfome pe elevii școlii noastre în oameni de încredere, demni și responsabili, conștienți de propria valoare.
Am convingerea că noul an școlar aduce schimbări importante atât la nivel structural cât și la nivel formal, pe care cu toții ni le vom asuma conform responabilităților fiecăruia, cu dorință de implicare și colaborare bazată pe încredere pentru a crea împreună, elevi – cadre didactice – comunitate locală – părinți, un sistem educațional eficient și perfomant”, vor mai transmite reprezentanții IȘJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii