Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Vasile Dîncu, la Alba Iulia: Probabil vom găsi o soluție pentru achiziționarea ”Cumințeniei Pământului”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, vineri, la Alba Iulia, că România va găsi, probabil, o soluție pentru achiziționarea ”Cumințeniei Pământului”, dar s-a îndoit că subscripția publică a fost cea mai inspirată variantă.  

vasile-dincu02”Sunt coordonatorul Ministerului Culturii, să spunem așa, pe zona guvernamentală, deci sunt solidar cu acest proiect. Nu știu sigur dacă a fost cea mai inspirată formă aceasta de a face o subscripție publică, dar era una dintre formele posibile la acel moment și o variabilă cu care am fost până la urmă toți de acord”, a spus Vasile Dîncu, fiind întrebat, despre opera de artă și ce se va întâmpla cu banii donați dacă nu va fi achiziționată.

Vicepremierul a adăugat că ”reacția maselor” la care se aștepta ministrul de atunci al Culturii ”nu este cea din proiect” și rămâne de văzut în această toamnă, după expirarea campaniei, ce hotărâre se va lua.

”Nu am luat nicio decizie, nu m-am ocupat personal de acest proiect chiar dacă sunt coordonatorul Culturii, mai degrabă a fost un proiect gestionat exclusiv de Ministerul Culturii și de aceea nu am nici variante viitoare privind ceea ce se va întâmpla. O să hotărâm asta, a fost un proiect prin care a fost implicat premierul, în care e implicat Ministerul Culturii. Probabil vom găsi o soluție pentru achiziționarea acestei opere de artă care până la urmă e fundamentală pentru cultura noastră și Brâncuși până la urmă este unic. Vom vedea ce soluție se va găsi”, a spus Dîncu.

Vicepremierul a spus că a donat, însă a refuzat să spună suma ”și nu pentru că ar fi o sumă mică”, el fiind întrebat și despre acest aspect.

”Nu vă spun pentru că alți colegi de-ai mei au comunicat sume și atunci nu vreau să spun suma”, a explicat Dîncu în cadrul unei conferințe de presă.

Campania de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi, „Cuminţenia pământului”, urmăreşte să atragă contribuţiile românilor interesaţi de recuperarea patrimoniului naţional. Este necesară strângerea sumei de şase milioane de euro până pe data de 30 septembrie 2016, pentru a completa cele cinci milioane de euro alocate deja de Guvernul României.

Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a avut o întâlnire, la Instituția Prefectului Alba, cu primari din zona Munților Apuseni în care a vorbit despre absorbția fondurilor europene, iar apoi a susținut o conferință de presă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea