Ştim ce vrem?

    Astăzi, şefii de stat şi de guvern ale celor 27 de state membre ale Uniunii Europene se întâlnesc la Bruxelles în cadrul Consiliului European. Nu va fi o întâlnire de poză, liniştită, ci una cu adevărat de lucru, o întâlnire care se anunţă tensionată în sine şi tensionantă pentru relaţiile dintre ţările UE. De ce? Pentru că mâine şi poimâine trebuie găsită soluţia pentru salvarea zonei euro şi a întregii Uniuni Europene din ghearele crizei datoriilor suverane, din ghearele unei noi recesiuni. Ştim deja ce se propune: pe de o parte, implicarea Băncii Centrale Europene în salvarea statelor cu probleme şi astfel împărţirea sarcinii plătirii acestor datorii şi către statele cuminţi, iar pe de altă parte, păstrarea BCE ca neimplicată şi obligarea statelor cu datorii să plătească singure nota. Este o poziţie, cred, foarte corectă pentru că nu este cinstit ca unii să huzurească şi alţii să plătească pentru huzurul lor. Sigur că vor exista numeroase discuţii pro şi contra. Un exemplu dur i-ar cuminţi pe politicienii care aflaţi în campanie electorală promit marea cu sarea (aşa s-a ajuns la aberaţiile greceşti privind cel de-al 14 salariu, de exemplu), în timp ce iertarea nu ar face decât să întărească ideea că poţi fi nechibzuit că vine Comisia Europeană şi te salvează. Europa Unită este departe de a fi un club uniform deşi se clamează egalitatea dintre membri. Priviţi numai blocajul politic pe care România deşi îndeplineşte criterul tehnic de aderare la spaţiul Schengen îl primeşte din partea Olandei! Cei puternici îşi fac şi în Uniunea Europeană legea lor. Se vede din faptul că cei care vin cu propuneri la acest Consiliu European sunt Germania şi Franţa, iar cei care pot pune piedici se numesc Marea Britanie sau Polonia.
Diferenţele de tratament dintre membrii Uniunii Europene sunt pe cale să devină oficiale dacă se acceptă modificarea Tratatului UE şi, pe cale de consecinţă, a tratatelor de aderare precum şi a tratatului de constituire a zonei euro. Va apărea atunci ceea ce se numeşte Europa cu două viteze. Unii analişti, mai radicali, cred chiar că la acest Consiliu European se va pune tranşant problema acceptării ingerinţelor Bruxelles-ului în domenii, până acum, strict de competenţa guvernelor naţionale, precum fiscalitatea, construirea şi execuţia întocmai a bugetelor naţionale, nivelul de îndatorare… De acceptarea sau nu a acestor ingerinţe se spune că va depinde noua formulă a Uniunii Europene care îi va include doar pe cei care acceptă. Dar o asemenea acceptare este echivalentă cu o reducere a suveranităţii, lucru de greu de înghiţit de multe popoare, cu atât mai mult cu cât nivelul euroscepticismului a crescut în toate statele UE. Şi care va fi soarta celor care nu vor accepta să intre în acest club strict?
Consiliul European care începe astăzi este unul foarte important şi ar fi trebuit ca importanţa lui să fie adusă la cunoştinţa românilor.
S-au spus însă foarte puţine despre el. Abia aseară preşedinte Traian Băsescu a avut o sesiune de declaraţii de presă destul de tehnice însă. Dinspre guvern niciun sunet, nicio poziţie, nicio informare despre ceea ce va face România. Este soarta noastră a tuturor în joc. Nu ar fi trebuit să ştim mai multe despre intenţiile conducătorilor noştri? Dacă vor trebui să decidă ceva în scurt timp? Nici dinspre Opoziţie n-am auzit nimic, unii dintre reprezentanţii ei chiar lăsând să se înţeleagă că nu este o problemă care să-i intereseze de vreme ce nu se află la guvernare. Nimic mai fals. De ce ar trebui, de exemplu, să-i votăm de vreme ce nu au propuneri, nu au soluţii şi iată nu au nici interes? Cred cumva şi cei de la Putere şi cei din Opoziţie că problemele europene pot fi înţelese rapid de către opinia publică şi se va ajunge la o părere majoritară într-un timp scurt? Sau au decis că părerea noastră a celor mulţi nu contează?
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI