Bursa locurilor de muncă din Cugir
Târgul de joburi aflat în premieră săptămâna trecută la Cugir, chiar dacă nu s-a situat la înălţimea aşteptărilor, a fost un pas important pe linia rezolvării unor probleme sociale ale urbei. Demersul aparent palid a fost în măsură să mobilizeze aproape 60 de persoane în căutarea unui loc de muncă şi să pună la dispoziţia solicitanţilor 29 de joburi. Din păcate, a surprins receptivitatea neaşteptat de scăzută a firmelor invitate, din cele 14 societăţi din Cugir, Alba, Orăştie şi Sebeş convocate la Târgul de joburi, organizat la Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”, au confirmat participarea 6 şi au fost prezente doar 3. La acestea s-au mai adăugat AJOFM şi EURES Alba. Cea mai solicitată firmă a fost STAR TRANSMISSION Cugir, care a pus la dispoziţia participanţilor, pentru secţiile din Cugir şi Sebeş locuri de muncă cum ar fi ingineri tratamente, managementul calităţii şi logistică, precum şi joburi de frezor, strungar, montator subansamble şi cadru tehnic PSI. Destul de atractive s-au dovedit şi locurile de muncă vacante în străinătate, 47, cu care s-a prezentat AJOFM Alba în domeniul asistent medical, inginer telecomunicaţii, lucrător stagiar calificat în fermă, recepţioner restaurant s.a, în ţări precum Belgia, Danemarca, Germania, Norvegia, Malta sau Cehia. N-au lipsit de la Târgul de joburi nici ofertele pentru cursuri de calificare şi de specializare gratuite pentru un mare număr de meserii din rândul cărora am reţinut „EVA Secolului 21” (Era Valorificării Antreprenoriatului Feminin), „O nouă viaţă la ţară”, „Asistenţă pentru ocupare, calificare şi acces pe piaţa muncii APOCA 2010”, cursuri organizate de Fundaţia PAEM Alba, la care s-au înscris un număr mare de localnici. Merită menţionat faptul, că în tot acest demers de la Cugir, un rol esenţial l-a avut organizatorul bursei prin SC INTERLOG COM SRL Hunedoara în parteneriat cu AJOFM-urile din Hunedoara, Oradea şi Mureş prin intermediul d-nei Amalia Dumitru.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri
FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri Brutăria Sântimbru, din județul Alba, recunoscută pentru pita de Sântimbru a oferit hrană și un strop de speranță, în pragul sărbătorilor de iarnă, oamenilor care își duc viața în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 17 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri