Jandarmii vor fi la datorie, în weekend, pentru asigurarea măsurilor de ordine la ”Târgul de Fete de pe Muntele Găina”
În perioada 16-17 iulie, 65 de jandarmi vor asigura, zilnic, măsurile de ordine publică şi siguranţa participanţilor la manifestările cultural artistice care vor fi organizate în comuna Avram Iancu şi în zona Muntelui Găina. Aceştia provin din cadrul Jandarmeriei Alba şi Grupării de Jandarmi Mobilă “ Regele Ferdinand I” – Târgu-Mureş. Misiunile jandarmilor au în vedere asigurarea unui climat de normalitate civică şi de siguranţă pentru toţi participanţii şi vor viza în principal prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială.
”În scopul preîntâmpinării apariţiei unor evenimente sau incidente nedorite, supunem atenţiei tuturor celor care vor participa la aceste manifestări să se conformeze indicaţiilor organizatorilor şi forţelor de ordine, să aibă un comportament civilizat, să evite consumul excesiv de alcool, să nu arunce obiecte către scenele organizate şi să semnaleze prompt orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri. Totodată, le solicităm să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să nu forţeze cordoanele de ordine constituite, să acorde sprijin forţelor de ordine dacă sunt solicitaţi şi să ţină cont că manifestările obscene, care contravin normelor legale de convieţuire în societate, vor fi sancţionate. În plus, reamintim că, în conformitate cu prevederile art. 371 Cod penal, este interzisă, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de până la 2 ani sau amendă fapta celui care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii celor din jur, tulbură ordinea şi liniştea publică.
Supunem atenţiei celor care vor accede pe Muntele Găina să respecte regulile locului, să nu lase în urma lor resturi menajere depozitate în spaţii neamenajate, să fie echipaţi adecvat vremii, să nu distrugă mediul înconjurător prin diverse acţiuni neconforme cu protejarea acestuia, să nu aprindă focul în locurile neamenajate, să nu distrugă semnele de orientare turistică şi să nu intre cu autoturismele în zonele marcate.
De asemenea, pentru evitarea unor situaţii neplăcute le recomandăm să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia. Evidentiem faptul că pe timpul manifestărilor din anii precedenţi s-au înregistrat situaţii în care copiii s-au rătăcit de părinţii lor şi de aceea le recomandăm celor din urmă să supravegheze îndeaproape comportamentul minorilor. În cazul în care constată că aceştia lipsesc, le indicăm să ia de urgenţă legătura cu cel mai apropiat echipaj de jandarmerie sau poliţie sau să apeleze 112.
Orice neregulă constatată poate fi sesizată jandarmeriei prin apel la numărul unic de urgenţă 112 sau direct jandarmilor angrenaţi în asigurarea ordinii şi liniştii publice”, transmite reprezentantul IJJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Un bărbat din Sebeș și-a bătut soția până a băgat-o în spital, pe fondul infidelității. Copiii familiei au anunțat autoritățile
Un bărbat din Sebeș și-a bătut soția până a băgat-o în spital, pe fondul infidelității. Copiii familiei au anunțat autoritățile Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce în luna iunie 2024 și-a bătut cu bestialitate soția până a băgat-o în spital. Victima a necesitat 45-50 de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii