FOTO – VIDEO: Amintiri cu Lae Dreghici, Steven Seagal, Wesley Snipes şi Van Damme, la o poveste cu cascadorul Dan Motanu

Dacă tot i-am anunțat participarea la Festivalul Cetăților Dacice, desfășurat weekendul trecut la Cugir, dacă am fost acolo, cum ar fi fost să treacă pe lângă mine ocazia de a schimba două vorbe cu Dan Motanu, vicepreședintele cascadorilor profesioniști din România? Cel care a venit la noi cu parte din ”Vulturii Carpaților”, cea mai prestigioasă concentrare de cascadori profesioniști și actori de marcă din România, o echipă ce a reușit să găsească balanța perfectă între spectacolul de divertisment și cel educațional. Cu atât mai mult cu cât, cascadorii profesioniști, cu patalama și școală, pot fi numărați pe degetele de la o mână.

Ocazia s-a ivit și iată ce am povestit cu Daniel Pîșleagă, pe numele lui adevărat, imediat după spectacolul de pe Stadionul Parc din Cugir.

– Cum ți s-a părut Festivalul Cetăților Dacice, anul acesta, de la Cugir?

– Este pentru prima dată când particip la un festival de acest gen. Mi-au plăcut băieții cu reenactment-ul. Văzusem înainte câteva astfel de trupe pe youtube și, sincer, mi s-au părut înfiorător de proaste, în sensul în care, spre deosebire de cascadorii mei, nu se mișcau de niciun fel. Una peste alta, de ai voștri am rămas plăcut impresionat, de gladiatori, de nimfe, care au dansat patru dansuri diferite la rând, nu e puțin lucru. Altfel, lumea foarte ospitalieră, și cei din Alba Iulia și cei din Cugir. Ne-a ajutat foarte mult și directoarea Centrului de Cultură ”Augustin Bena”,  doamna Daniela Floroian. În aceeași ordine de idei, am apreciat foarte mult ajutorul lui Luci Forda, albaiulian de-al vostru, cu care am vorbit prima dată acum o lună, ne-am întâlnit aici iar acum avem impresia, atât eu cât și băieții mei, că suntem colegi de 10-15 ani. Mi-a plăcut foarte tare atmosfera. În alte părți eram stresat datorită organizării, oamenii aici sunt așa de blânzi, de pașnici și de calmi, încât îți transmit starea lor de bine. Dacă vom fi invitați cu siguranță vom reveni cu plăcere.

– Dacă tot veni vorba de laude, îl avem și noi și ne mândrim cu el, pe cascadorul Lae Dreghici. Vi s-au intersectat vreodată drumurile?

Citiți și FOTO-VIDEO: Viața lui Lae Cascadorul – un ”spectacol” demn de Cartea Recordurilor. Povestea albaiulianului care a sărit cu o Dacia 1310 peste două tiruri!

– Cu Lae am o amintire foarte plăcută. Eu abia terminasem, în 1987, școala de cascadori și Lae, împreună cu Szobi Cseh, care era atunci ”Buză de iepure” în filmele cu Florin Piersic, făceau spectacole pe stadion: cu mașini, cu cai, tot felul. Proaspăt ieșit din școală eu nici nu văzusem, la televizor cu atât mai puțin, niciun spectacol de genul ăsta. M-a luat direct: ”Hai cu mine să muncești!”. Am mers prin oraș, am anunțat evenimentul și când am ajuns pe stadion îmi spune Szobi că trebuie să sar dintr-o mașină. Lae era la volan, mai era un cascador cu mine în spate și când am întrebat cum trebuie să procedez, s-a întors la mine și mi-a zis să mă uit la colegul meu și să fac exact la fel ca el. Deosebirea a fost că acesta a sărit după câțiva metri de când pornise mașina, iar eu am primit mesajul de la Lae, să sar, când intrasem în turnantă și aveam deja 90 de kilometri la oră. Și am sărit, repet, nu văzusem niciodată așa ceva. M-am dus ca o clătită, ca la centrifugă, iar urmările pentru mine, care m-am rostogolit mai ușor, au fost mai puțin dureroase decât pentru cascadorul care a sărit la viteză mică. Una peste alta, cu Lae am apucat să lucrez pe vremea lui Ceaușescu și puțin imediat după Revoluție, până să se retragă la Alba Iulia. Dar cât am lucrat, l-am apreciat și pot să spun că am învățat de la el. Mie îmi place de el pentru că este un tip vertical, ardelean adevărat și un perfecționist.

– Care ar fi, dintre cascadoriile pe care le-ai făcut, aceea pe care ai simțit-o ca fiind cea mai periculoasă?

– Cascadorie periculoasă, ăsta e un pleonasm. Toate cascadoriile sunt periculoase. Cea mai ciudată aventură pe care am avut-o nici măcar nu a fost cascadorie. M-au chemat unii, de la o agenție și mi-au spus așa: ”Domnu” Dan, am auzit că lucrați cu animalele.”. Eu aveam atunci un cal. ”Avem nevoie de dumneavoastră pentru o reclamă.”. Am acceptat și m-am trezit pe plajă la Vadu, unde, într-o cușcă imensă, era o panteră neagră, cred că avea mult peste 100 de kilograme. ”Asta trebuie să sară pe tine”, mi-au zis. Proprietarul panterei era un român stabilit în Italia, care avea un circ acolo și animalele le folosea la filmări peste tot, la Hollywood, Bollywood, avea avionul lui personal și le ducea peste tot. El m-a liniștit. Practic, eu îl dublam pe actorul principal și tot ce trebuia să fac era să stau cu spatele, pantera să sară cu labele din față pe mine și să plece mai departe. Ori, tu te-ai fi băgat? Mai mult, înainte de moment, filmarea curgea și animalul era tot mai nervos, se agita în cușcă, fornăia, dădea cu laba printre gratii. Când a venit momentul, tot ce am simțit a fost o apăsare puternică, pantera s-a sprijinit doar pe pernuțele labelor, dacă era să își folosească ghearele, aș fi fost sfâșiat. Asta mi-o amintesc, în rest nu există cascadorie cu grad mic de risc, după atâta vreme nu mai am un os întreg, toate rupte la pregătire, niciodată la filmare. Cu toate astea, cascadoria este ca un sport. Totul e gândit și calculat. Avem o echipă întreagă în spatele nostru, chimiști, fizicieni și așa mai departe. La școală am învățat elementele de bază, călărie, căzături de la înălțime, lupte diverse, mișcare scenică, dar în rest, înveți din mers. Lae te învăța, dar după generația lui nu am mai avut de la cine așa că am experimentat pe pielea noastră. Personal am făcut cam toate genurile de cascadorii: căzături cu și de pe cal, lupte diverse, cu mașina la fel, am luat și foc, am explodat, m-am răsturnat, căderi de la înălțime, cascadorii cu foc, care este cel mai periculos. Chiar am avut un coleg care era să moară, s-a ales cu arsuri de gradul IV. Spun că aceste cascadorii sunt cele mai dificile, pentru că trebuie să ai echipament special și geluri ignifuge, care se dau peste și care te îngheață, efectiv. Imaginează-ți, la 40 de grade, să stai cu gelul luat de la congelator pe tine și cu costumul, poate și minute bune, până începe cascadoria și atunci să trebuiască să fii în stare să interpretezi, în flăcări și de 3 metri înălțime. Nu ai decât niște vizete prin care te uiți și un tub prin care tragi aer înainte să începi, îți ții respirația din momentul în care se dă ”motor”, execuți reprezentația și apoi, până te sting ceilalți și îți scot masca, durează, în medie, 30-35 de secunde, îngrozitor de mult, vreme în care nu ai voie să respiri. Dacă o faci, ți-ai ars esofag, plămân, și așa mai departe.

– Povestește-mi puțin despre experiențele trăite alături de marii actori de la Hollywood și nu numai.

– Nu pot să nu spun acum ce cred eu despre Steven Seagal, de exemplu, și care este cea mai mare javră pe care am întâlnit-o. I-a paradit pe absolut toți cascadorii. La repetiție, îți indică locul în care te va lovi, îți pui protecția, repetă cu tine, și în momentul în care se dă ”motor, acțiune”, te lovește în altă parte. Are o cohortă de vreo 16 asistente după el, care mai de care mai asiatică și se dă mare în fața lor pocnind cascadorii. Doi dintre ei l-au bătut de i-a sunat apa în cap, așadar nu e chiar așa de forțos. Wesley Snipes pe de altă parte este cel mai mare domn pe care l-am întâlnit în viața mea. Și închei cu Van Damme, care e cel mai simplu om și cel mai ok, de ai senzația că e român. Face poze până și cu femeile de serviciu din studio. Are un singur om, care e și șofer și translator și dublură, spre deosebire de Wesley Snipes și Steven Seagal, care aveau un staf de minim 40 de persoane, pe lângă echipa de filmare oferită de partea română. În plus, se lucrează foarte simplu cu el. De altfel, băieții noștri i-au dublat pe majoritatea marilor actori care au filmat la noi în țară. Au și ei dublurile lor, dar preferă să nu le folosească, pentru că noi suntem și ieftini și buni.

– Ieftini și buni, dar care este situația reală a cascadorului român în anul 2016?

– Noi nu avem o legislație, mâine, oricine poate să își facă o asociație de cascadori. Profesioniști cu școală și atestat sunt foarte puțini. Există totuși câțiva băieți pregătiți de noi, după ”90, care știu meserie și pe care te poți baza, nu mai mulți de 25, toți în București. Scriptic sunt peste 100, dar eu vorbesc despre cei care sunt capabili și chiar activează. Și eu aș putea să îmi deschid o școală de cascadori, dar ce rost ar avea, să îi pregătesc câteva luni iar apoi să nu am ”ce le da de mâncare”? După ’90, înainte ca România să intre în Uniunea Europeană, se băteau străinii să filmeze la noi. Găseau aici echipă ieftină, locații variate: șes, munte, ieșire la mare, buni profesioniști, de la echipa de filmare la cascadori. Ca să îți faci o idee, noi lucram cu 100 de euro pe ziua de filmare, iar bulgarii cu 500 de euro. După intrarea în UE au crescut și ai noștri prețurile și la echipă și la locații și s-au mutat toți în Maroc ori Bulgaria.

– În asemenea condiții, până unde și până când ai de gând să mergi înainte cu tot ce înseamnă cascadoria?

– Eu am o bază de date generoasă de oameni, majoritatea prieteni, profesioniști pe domeniul lor, acrobați, cascadori, ne sunăm unii pe alții când apare ceva. Atunci când nu filmez și nu am nici spectacole, asta se întâmplă iarna, organizez evenimente în cluburi, seri tematice, evenimente private, cu condiția ca solicitantul să dispună de spațiu, unde să ne putem desfășura. Suntem ușor de găsit, nu avem intermediari, răspundem, în măsura timpului, oricărei invitații pe adresa de mail [email protected]. Până când? Mă uit la generația veche de cascadori, chiar am doi colegi pe care vreau să îi menționez, Paul Fister și Doru Dumitrescu, primul are 73 de ani și e ca bradul, încă încalecă, iar Doru are 68 de ani și cade de pe cal, la anii ăștia. Cascadoria nu are o limită de vârstă, e un microb, odată ce ți-a intrat în sânge, nu mai scapi. Și chiar dacă nu aș mai putea să fac cascadorii, tot în domeniul acesta aș activa, adică aș fi ori coordonator de cascadorii la filmări, ori m-aș ocupa de regie și coordonare de… de toate, nu doar de cascadori ci și de cai, oameni, ceea ce am făcut și aici (Cugir). La un spectacol mare am o echipă și de 250 de persoane, pe care o coordonez singur și, deși e înfiorător de greu, asta am să fac până mor.

Până ne vom întâlni din nou, de ce nu, la Alba Iulia, îi mulțumesc Motanului pentru schimbul de vorbe.

[nggallery id=2384]

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI