FOTO: Cel mai nou Aqua Park din România, inaugurat la Arsenal Park Orăștie. Bazine, tobogane, râu leneș, saune și terase, într-o fostă fabrică de armament
Arsenal Park de la Orăştie, unul dintre cele mai mari parcuri de distracţie cu tematică militară din Europa, are acum şi un modern centru acvatic. Este vorba despre un centru SPA și o sală multifuncțională, cu bazine interioare și exterioare, cu apă caldă, tobogane, saune și terase, denumite împreună ”AquaPark Arsenal”. Complexul acvatic, aflat la nici 50 de kilometri distanță de Alba Iulia, a fost inaugurat marți, 14 iunie 2016, și este o adevărată oază de relaxare și distracție.
Valoarea investiției se ridică la aproximaiv 12,5 milioane de lei, iar cele două obiective completează o serie de investiții în complexul turistic, estimate la 20 de milioane de euro începând cu 2009, atunci când a fost deschis.
Arsenal Park a luat ființă pe un teren de 88 de hectare care aparținea unei foste fabrici de armament din Orăștie, cumpărată de frații Emil și Marius Cristescu (doi oameni de afaceri din Timișoara) în anul 2001, după mai multe încercări. Din dorința de a lansa pe piața turistică un produs unic în țară, un resort cu tematică militară, Arsenal Park a fost inaugurat în 2009 când au fost construite spațiile de cazare, iar ulterior au fost aduse 150 de exponate militare.
De la deschidere și până astăzi s-au investit în complexul turistic aproximativ 20 de milioane de euro, iar cele două obiective care așteaptă vizitatori începând de azi au încheiat acest efort investițional. Centrul SPA și sala de sport multifuncțională fac parte dintr-un proiect mai complex: „Creșterea calității serviciilor turistice în cadrul Arsenal Park, prin crearea unei infrastructuri de agrement specifice”. Proiectul, început în 2014, a fost realizat prin Regio – Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul Major de Intervenţie 5.2 “Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice.”
Întregul proiect a vizat câteva obiective de infrastructură de agrement în cadrul Arsenal Park, și anume: aqua park – centru spa, sală de sport multifuncţională, loc de joacă pentru copii, traseu de căţărat în copaci, pistă de biciclete şi plimbare, amenajare turn pentru sporturi extreme, patinoar, skate parc și centru de agrement călare. Din valoarea totală de 27,6 milioane de lei a proiectului, 12,07 milioane de lei au reprezentat asistenţa financiară nerambursabilă.
„În 2010 am depus documentația pentru proiectul de finanțare europeană, care a fost aprobată abia în 2013, iar lucrările au putut fi demarate abia în 2014. Din 2014 până acum au durat lucrările și putem declara finalizate toate obiectivele de divertisment”, a declarat marți seară, într-o conferință de presă, Emil Cristescu.
El spune că în toată această perioadă, numărul de turiști a crescut constant, ajungând la 50.000 de vizitatori anul trecut. Pentru 2016 el estimeză că deschiderea aqua park-ului va aduce un plus important de vizitatori, astfel încăt numărul lor să depășească 100.000 la finalul anului.
Centrul SPA și sala multifuncțională, denumite împreună AquaPark Arsenal, include 3 zone distincte: SunWaves, Inner Bliss și Belvedere Lounge&Terasă.
SunWaves este partea de exterior, care include 4 bazine (agrement, înot, de copii, respectiv pentru tobogane), 6 tobogane și un bar exterior.
Inner Bliss reprezintă zona de interior, cu tobogane, 4 bazine (pentru copii, de relaxare cu râul leneș și cu porțiuni cu hidromasaj, cu apă rece, respectiv pentru tobogane), 3 saune și un bar.
Priveliștea este elementul principal al zonei Belvedere Lounge&Terasă. Acest spațiu include 2 terase, un bar, un lounge și o cadă cu hidromasaj. Adâncimea bazinelor pentru copii este de 40 – 80 cm, iar a celorlaltor bazine de 1,2m. Temperatura apei este setată în permanență la 29-32 de grade Celsius.
Aqua Park Arsenal poate găzdui 1.000 de vizitatori vara și 300 în restul anului, iar jumătate dintre aceștia se estimează că vor fi persoane care locuiesc în zonă. Arsenal Park a stârnit și interesul turiștilor ruși, care vor începe să cumpere pachete în resort începând cu acest an.
„Până și timișorenii mei mă reneagă, supărați că n-am făcut asta în Timișoara”, a declarat Marius Cristescu. El a povestit că nimeni, în afară de el, nici măcar fratele său Emil, nu credeau în 2001 că o fostă fabrică de armament se poate transforma într-o atracție turistică. „E foarte greu în România să-ți transformi visele în realitate. Trebuie să ai o ambiție extraordinară și să lași totul de parte. Eu sunt foarte bucuros că după atâția ani am reușit facem un obiectiv turistic interesant și sper să punem România, cu acest obiectiv, pe harta turismului de aventură din Europa”, a mai spus el.
Complexul de agrement Arsenal Park din Orăștie beneficiază din vara anului trecut de o rețea de piste de biciclete de 12 kilometri, un dispozitiv de tip PowerFan pentru salturi libere de la 30 de metri înălțime și o tiroliană cu lungimea de 570 de metri, în care s-au investit 3 milioane de euro. PowerFan Jumps este singura activitate de acest gen din țară, iar tiroliana este în acest moment cea mai lungă din România, fiind realizată dintr-un singur segment. În complexul Arsenal Park a fost deschis și un loc de joacă pentru copii, care beneficiază de echipamente pentru căţărare, echilibristică, explorare, tunele, tobogane, carusele, leagăne, și balansoare. Locul de joacă este prevăzut cu piese de mobilier urban pentru adulţii care supraveghează copiii și poate găzdui simultan peste 300 de copii.
Investițiile s-au adăugat unor obiective finalizate anterior parc de aventură, cu şase trasee de diferite dificultăţi, pentru copii şi pentru adulţi, cu peste 70 de platforme şi dispozitive amplasate la o înălţime de până la 25 de metri, un patinoar sintetic, un skate park din beton, cu suprafaţa de 1.500 de metri pătraţi și un centru de agrement de călărie.
Astfel, Arsenal Park acoperă cereri venite din mai multe segmente: team building-uri în timpul săptămânii, turiștii care se cazează în weekend, plus vizitatorii care nu înnoptează în complex, dar vin să se distreze pe parcursul zilei.
Noile obiective realizate în cadrul proiectului plasează Arsenal Park în topul parcurilor de distracții din România.
Despre Arsenal Park
Arsenal Park este un complex de vacanţă cu 230 de locuri de cazare în care turiştii, unde pot practica diverse activităţi, printre care instrucţie militară, lupte de airsoft şi paintball, tir cu arme foc, cu arme de airsoft şi paintball, tir cu arcul, plimbări cu transportorul şenilat, concursuri de drezină, închiriere maşini de golf, biciclete, go-kart bikes, segway etc. Spa-ul Arsenal Park dispune de o sală de fitness, saune finlandeze şi cu infraroşu, o piscină cu dispozitive de masaj în apă şi cu înot contracurent, o cameră de relaxare şi camere pentru masaj şi tratamente corporale.
Întins pe o suprafaţă de 88 de hectare, Arsenal Park este şi cel mai mare muzeu de tehnică militară din România, cu peste 150 de exponate, printre care tunuri, TAB-uri, transportoare şenilate, dispozitive antirachetă, mitraliere şi tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete, camioane militare, o ambulanţă militară, o locomotivă, trenuri de mină, un avion IAR 93, un avion AN-2 și un MIG 21, dar și un elicopter Kamov Ka 26.
[nggallery id=2288]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ACCIDENT rutier pe o stradă din Aiud: Un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. Trafic îngreunat
ACCIDENT rutier pe o stradă din Aiud: Un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. Trafic îngreunat Un accident rutier a avut vineri, 20 decembrie 2024, pe o stradă din municipiul Aiud, în jurul orei 19:30. Potrivit primelor informații transmise de IPJ Alba un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 18 minute
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 15 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri