Mircea Hava: După rezultatele de la București, mai mult ca niciodată, unirea oamenilor de dreapta trebuie făcută
Liderul PNL Alba, Mircea Hava, a afirmat, după publicarea rezultatelor parțiale la Primăria București, că acum, mai mult ca niciodată, unirea partidelor de dreapta trebuie realizată, altfel ar fi mult prea greu ca liberalii să câștige alegerile parlamentare.
Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, care este și vicepreședinte al PNL, a declarat, după ce Gabriela Firea a câștigat Primăria Capitalei, că va propune unirea partidelor de dreapta.
”Eu cred că acum, mai mult decât niciodată, după rezultatele de la București, unirea oamenilor de dreapta trebuie făcută. Trebuie lăsate orgoliile, trebuie lăsate toate divergențele care au fost, dacă avem același țel, aceeași țintă. Dacă declarăm numai că suntem și că vrem, înseamnă că suntem niște ipocriți”, a spus Hava.
Liderul PNL Alba a pus rezultatul de la București pe seama ”unor bâlbâieli”, pentru că s-a ajuns ca ”pe ultimul centimetru” să se numească candidatul.
Hava a afirmat, răspunzând unei întrebări, că vizează unificarea dreptei inclusiv cu PMP, ALDE, și USB, precizând că va propune conducerii centrale a PNL acest lucru.
”Fostul președinte Băsescu trebuie să înțeleagă că nu avem nimic, eu personal nu am nimic împotriva lui și trebuie să înțeleagă toată lumea că niciunul nu e mai bun decât celălalt și mai deștept. Toți avem și lucruri bune și lucruri rele. Împreună putem face ceva (…) Eu mă gândesc că se pot face lucrurile acestea dacă acești oameni de care ați spus dumneavoastră (n.a. Tăriceanu și Băsescu) vor înțelege că de fapt suntem oameni de dreapta. Sau poate unii sunt de dreapta sau alții numai spun că sunt de dreapta”, a spus Hava.
Hava a adăugat că în acest mod, Dreapta va câștiga, cu siguranță, alegerile parlamentare, altfel va fi mult prea greu.
”Există șansa și avem această șansă de a câștiga alegerile parlamentare și singuri, dar mult prea greu. Ce sens are să ne certăm între noi, oameni de dreapta, cu idei de dreapta. De ce? Să câștige stânga? Uitați-vă la stânga cât de pragmatică este. Adună tot timpul. Noi, împrăștiem, împrăștiem. Și această împrăștiere se face din cauza unor lideri care nu vor să înțeleagă ceea ce trebuie”, a spus Hava.
Potrivit numărătorii paralele parțiale a PNL, Mircea Hava va câștiga detașat al șaselea mandat consecutiv de primar al municipiului Alba Iulia, el fiind unul dintre cei mai longevivi primari din țară.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO VIDEO | Bilanțul situațiilor de urgență în județul Alba, în urma avertizărilor meteorologice de Cod Roșu și Portocaliu: Toate instituțiile din cadrul CJSU au fost în alertă
FOTO VIDEO | Bilanțul situațiilor de urgență în județul Alba, în urma avertizărilor meteorologice de Cod Roșu și Portocaliu: Toate instituțiile din cadrul CJSU au fost în alertă Pe întreg parcursul atenționarilor și avertizarilor meteorologice, toate instituțiile din cadrul CJSU au fost în alertă iar acolo unde a fost nevoie au intervenit pentru rezolvarea situațiilor […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii