Rămâi conectat

Curier Județean

Polițiștii din Alba au aplicat, în trei zile, peste 50 de sancțiuni transportatorilor de persoane

Ziarul Unirea

Publicat

în

În 3 zile, poliţiştii rutieri din Alba au verificat 316 autovehicule de transport persoane, în cadrul unei acţiuni de prevenire a accidentelor. Au fost aplicate 56 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe pentru încălcări ale normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice.

În perioada 11 -13 aprilie a.c., poliţiştii din structurile de poliţie rutieră din judeţul Alba, au acţionat, pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea accidentelor în care sunt implicate autovehiculele de transport persoane, efectuat prin curse regulate şi ocazionale.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost controlate 316 autovehicule destinate acestui tip de transport, iar poliţiştii au constatat 56 de abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice (48), două pentru nerespectarea capacităţii de transport şi una pentru lipsa inspecţie tehnice periodice. Restul sancţiunilor, au fost aplicate pentru nerespectarea legislaţiei speciale în domeniul transporturilor.

Totodată, au fost retrase două certificate de înmatriculare, iar valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 8.792 lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Cum s-a petrecut accidentul în care un minor de 15 ani a fost lovit de o mașină pe șoseaua de centură Alba Iulia

Bera Larisa

Publicat

în

VIDEO | Cum s-a petrecut accidentul în care un minor de 15 ani a fost lovit de o mașină pe șoseaua de centură Alba Iulia Un accident a avut loc joi, 18 iulie 2024, în jurul orei 18.28 pe șoseaua de centură Alba Iulia. Un minor în vârstă de 15 ani a trecut strada neregulamentar, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea