Un candidat la Primăria Alba Iulia vine cu ”idei neortodoxe” și vrea legalizarea prostituției și a drogurilor ușoare – VIDEO
Chitaristul trupei ZadaR, Dan Tudor, și-a anunțat, recent, intenția de a candida la Primăria Alba Iulia, precizând că are ”idei originale, neortodoxe, dar pline de randament”. Chiar dacă legiferarea este apanajul Parlamentului, Dan Tudor ia exemplul Amsterdamului și opinează că, pentru bani și atragerea turiștilor, în Alba Iulia ar trebui legalizate prostituția și drogurile ușoare, care oricum există, el considerând că în realizarea acestui obiectiv nu ne poate opri Bucureștiul.
Ideea de a candida la Primăria Alba Iulia i-a venit ”într-o seară la o bere” fiind ”supărat” pe ceea ce vede în oraș, iar campania a demarat-o pe Youtube, filmându-se cu un telefon mobil.
”Consider că orașul acesta, țara această, se află într-o situație de criză în care trebuie acționat ca atare. Ne trebuie idei de criză în situații de criză. Am luat exemplul Olandei. O țară mai mică decât România și mai puțin bogată, aflată chiar sub nivelul mării. Ce au făcut oamenii aceștia? Au zis hai să oferim celor ce vin în Amsterdam ceva ce în alte orașe nu există și au legalizat prostituția și consumul de droguri ușoare, iar, sigur, peste 90% din cei care merg acolo, pentru asta merg. De ce să nu facem și asta la Alba Iulia, dacă asta ne-ar aduce foarte mulți bani. Doar că nu am mai făcut asta? Să nu credeți că nu există prostituție sau nu există consum de droguri ușoare. Să nu credeți că pensiunile acestea care le vedeți prin satele dimprejur sunt, de fapt, locuri în care merg turiști să vadă o oaie. Nu! Pensiunile acestea sunt tot un fel de… (vezi video)”, a spus chitaristul Dan Tudor.
El arată că un primar ”are nevoie de multă dragoste față de oameni”, iar aici el e campion. ”Pot să spun cu mâna pe inimă că încă nu am reușit să-mi bat joc de un om în viața mea. Nici măcar de cei care mi-au făcut rău”.
Dan Tudor mai spune că ”urăște politica pentru că nu e bine făcută” de oameni cu cravată ”care nu au suflet”, precizând că el nu o să ne fure. Mai mult, el spune că s-ar lipsi și de indemnizația de salariu și are nevoie doar de ”strictul necesar existențial”.
”Am observat, în liceu, că dacă am furat un pix de la un coleg a doua zi mi-am pierdut ghiozdanul. Dacă iei ceva de la cineva o să pierzi mult mai mult în viitorul apropiat”, a spus Tudor.
Acesta nu ezită nici să-l critice și să-l ironizeze pe primarul Mircea Hava, susținând că ”altul în timpul acesta făcea două piramide”.
Întreaga sa cuvântare poate fi urmărită în video-ul alăturat.
Trupa ZadaR s-a născut la începutul anului 2011, din colaborarea chitaristului Dan Tudor cu vocalul Vali Andronache. Una dintre primele piese ZadaR, „Tu nu eşti”, a fost difuzată la radio-urile din Germania, unde a ajuns într-un top până pe locul 1, unde au rămas timp de 2 săptămâni, lucru mare pentru o trupă străină, care nu cânta într-o limbă de largă circulaţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE: FOTO | INCENDIU pe autostrada A10 Sebeș-Turda: O autobasculantă a luat foc pe sensul Turda-Sebeș. Trafic blocat
UPDATE: FOTO | INCENDIU pe autostrada A10 Sebeș-Turda: O autobasculantă a luat foc pe sensul Turda-Sebeș. Trafic blocat Circulația este blocată temporar în urma unui incendiu produs la o autobasculantă pe A10 km 30, calea 2 (sensul Turda-Sebeș), a anunțat DRDP Cluj. Citește și: FOTO | INCENDIU violent izbucnit la un autoturism în zona Cetății: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață