Sala polivalentă – un proiect ambiţios ce ar putea prinde viaţă la Ciugud
Sala polivalentă – un proiect ambiţios ce ar putea prinde viaţă la Ciugud
Odată cu trecerea anilor, la Ciugud regăsim tot mai mult atmosfera vieţii de la ţară, transpusă în satul european. Gospodăriile au apă curentă şi canalizare, drumurile sunt asfaltate, s-a amenajat o pistă de biciclete, alături de trotuare pavate. Comuna şi-a câştigat independenţa energetică, are un parc de joacă pentru copii, internet gratuit, o zonă industrială bine dezvoltată şi şcoli moderne. Aşa cum spuneam, comuna beneficiază de o zonă industrială bine dezvoltată, unde îşi desfăşoară activitatea 20 de firme.
Înfiinţarea zonei industriale a avut un rol important în dezvoltarea comunei, pentru că firmele aduc bani la bugetul local şi creează locuri de muncă – aproape 1.600. Aşa se face că în comună s-a înregistrat o creştere a numărului de locuitori, în doar câţiva ani, de la 2.700 la 3.200 de locuitori. Primarul Gheorghe Damian ne-a vorbit despre un proiect ambiţios: “Am avut o discuţie cu oficiali ai clubului de baschet CSU Alba Iulia, pentru construirea unei săli polivalente în comuna noastră. Noi suntem dispuşi să punem la dispoziţie terenul, situat între localităţile Ciugud şi Şeuşa, este vorba despre o suprafaţă de 5 hectare. S-a ales acest teren pentru că am considerat că aici s-ar încadra cel mai bine în zonă noul obiectiv, mai ales dacă avem în vedere un alt proiect pe care ni-l dorim – construirea podului peste râul Mureş, care va scurta drumul de la Ciugud la Alba Iulia de la 10 la 2 km.
Ministerul Tineretului şi Sportului e dispus să sprijine construirea unei săli polivalente, asta pentru că noi nu dispunem de suma necesară spre a o aloca în vederea realizării acestui proiect. După ce ministerul va pune la dispoziţie suma necesară pentru edificarea sălii nu vor fi probleme, ne vom ţine de cuvânt şi vom pune la dispoziţie terenul în suprafaţă de 5 hectare pentru moderna sală polivalentă”, a spus primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian. Alături de Ministerul Tineretului şi Sportului, în acest proiect se va implica şi Federaţia Română de Baschet. Dintre proiectele de viitor ale comunei mai amintim asfaltarea unui drum de ţară, împreună cu o comună vecină (Sântimbru), introducerea reţelei de gaze naturale în zona industrială a comunei Ciugud, finalizarea proiectului de modernizare a căminelor culturale ale comunei, inaugurarea noului sediu al primăriei şi construirea unei grădiniţe cu program prelungit în comună.
Va continua amenajarea pistelor de biciclete, dar şi a unui teren de golf şi, nu în ultimul rând, va fi valorificată frumuseţea peisajului şi pe malul râului Mureş se va amenaja o modernă zonă de picnic. În prezent, judeţul nostru este printre puţinele din ţară care nu dispune de o sală polivalentă. Dar, mai mai bine mai târziu decât niciodată! Iată că nu peste mult timp vom avea două săli polivalente, una la Ciugud, iar cea de-a doua la Blaj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918