„Nu agresați cadrele medicale”, la Alba Iulia
În data de 2 februarie, Municipiul Alba Iulia va fi gazda primei dezbateri din cadrul campaniei „Nu agresați cadrele medicale”, lansată luni de Federația SANITAS. Obiectivul principal al acestei acțiuni este adoptarea unui act legislativ care să apere corpul medical și care să descurajeze violența de orice natură – fizică sau verbală.
Prim-vicepreședintele SANITAS, albaiulianul Marius Sepi a declarat că incidentul petrecut în luna decembrie la Spitalul Elias, când un pacient internat în secția de neurologie a agresat fizic două asistente, a reprezentat motorul acestei campanii.
„Motorul care a aprins această campanie a fost acel nefericit eveniment de la Spitalul Elias, când două asistente au fost agresate fizic de un pacient al secției de neurologie. Ne-am dat seama că am ajuns la limita suportabilității. (…) Avem nevoie de dezbateri în așa fel fel încât să fim siguri că la finalul primei etape a campaniei vom avea un tablou complet în așa fel încât cei care ne-au promis că ne vor sprijini să scoată un proiect legislativ în așa fel încât să ne putem proteja mult mai bine colegii, să conștientizăm pacienții că suntem oamenii care pun suflet și să încercăm în condițiile actuale să facem tot ce depinde de noi”, a declarat Marius Sepi, citat de Agerpres.
Studiile recente au arătat ca aproximativ 85% din personalul medical chestionat este agresat verbal la locul de muncă, iar 10,2% este agresat fizic. Timpul de așteptare sau refuzul de a accepta diagnosticul pus sunt doar două dintre motivele pentru care angajații din sistem sunt agresați (studiul este realizat de Colegiul Medicilor București în 2015).
Vor urma dezbateri la Constanța, Iași, Cluj și alte centre medicale din țară. (TB)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Campionat de fotbal și table organizat de Jandarmeria Alba cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române: Echipele câștigătoare și premianții, recompensați cu diplome, medalii și cupe
Campionat de fotbal și table organizat de Jandarmeria Alba cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române: Echipele câștigătoare și premianții, recompensați cu diplome, medalii și cupe Jandarmeria Alba a organizat, cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, un eveniment sportiv dedicat echipei și camaraderiei, care a inclus un campionat de fotbal și o competiție de table, reunind jandarmi din […]