Rămâi conectat

Editorial

Suspendă cine trece iarna!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    În urmă cu exact patru decenii pe ecranele din România rula filmul „Puterea şi adevărul”, în regia lui Manole Marcus. Subiectul era simplu, inginerul Petrescu intră în conflict cu secretarul de partid Stoian, care refuză să vadă dificultăţile întâmpinate de inginer pe un mare şantier. Pentru că a avut curajul să arate toate hibele acestui grandios proiect, Stoian convoacă o adunare în care propune excluderea lui Petrescu din partid, lansând faimoasa întrebare: „Ce se ascunde oare în spatele acestui demers?”
Aceste cuvinte mi-au revenit în minte atunci când am auzit că USL-ul a lansat procedura de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Chiar, oare ce se ascunde în spatele acestui demers? O fi un banal exerciţiu de imagine sau, mai degrabă de imaginaţie? Eu, mai degrabă aş pica în plasa celui de-al doilea scenariu, care, cel puţin îţi pune mintea la contribuţie proiectând viitorul pe următoarele trei luni, decât să adorm retrăind amintirile suspendării şefului statului din 2007.
Atunci, de la demararea procedurilor de suspendare şi până la votarea în Parlament au trecut două luni, după care, în termen de o lună s-a organizat referendumul. Ce a urmat cunoaştem foarte bine: Traian Băsescu, preşedinte, plus un referendum nevalidat, din lipsă de votanţi! Adică, aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Dar ceva mai scumpă, că nici consultarea populară nu s-a făcut… moca!
Oare de ce am crede că acum s-ar putea să apară ceva nou? Câtă imagine ar putea să obţină USL-ul după un astfel de demers, câtă simpatie electorală? Bun, să admitem că votul, în plenul Legislativului, va fi un zdrobitor „Da” pentru suspendare. Să spunem că bilele albe ale coaliţiei PSD-PNL-PC vor primi un aport din partea PDL-iştilor, tot mai nemulţumiţi de mentorul lor. Parcă am mai văzut „filmul” ăsta şi acum patru ani! Nu ştim cum vor decurge lucrurile în continuare? Chiar şi cu mici variaţiuni pe aceeaşi „melodie”, ca, de exemplu, organizarea (vezi, Doamne, din  raţiuni economice!) măcar a alegerilor locale, odată cu referendumul…
Vin şi mai spun, dar parcă procedura de suspendare a preşedintelui este de fapt parte a unui plan de manipulare „clocit” în incubatorul de la Cotroceni? Nu ar fi pentru prima dată când Băsescu a surprins pe toată lumea prin faptul că a fost cel puţin cu câteva minute mai deştept decât restul. Dacă a mizat cu bună ştiinţă pe revolta Opoziţiei în privinţa hotărârii de a îngheţa pensiile şi salariile în 2012? Dacă toată această tevatură în jurul suspendării mandatului de şef al statului nu reprezintă altceva decât o „portiţă” legislativă prin care Traian Băsescu ar putea candida încă o dată, pe principiul că mandatul stopat nu este finalizat şi deci, „nu se pune”?
Treaba este că în timp ce noi ne minunăm de insistenţa cu care USL-ul va cere demiterea primului om în stat, ori gândim ca mai sus, scenarii care ar putea explica logica unui asemenea demers, România se confruntă cu totul alte probleme. Mai zilele trecute am văzut la televizor, mai multe pensionare din Mangalia, îmbrăcate cu trei cojoace, precum Baba Dochia, spunând reporterului că, deşi nu au nici un leu datorie la societatea de termoficare, în apartamente caloriferele sunt bocnă! Mai aproape de noi, primarul (PSD) municipiului Brad a intrat în greva foamei, pentru că Guvernul nu a alocat resursele financiare ca să poată achita factura la căldură…
De aceea vin şi spun, procedura de suspendare a lui Traian Băsescu din fruntea statului o fi, nu contestă nimeni, o informaţie importantă, cu iz politicianist, însă, conform principiului „până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii”, nu ştiu, zău, câţi români vor trece cu bine această iarnă, sosită parcă prea devreme şi vor mai apuca referendumul…
Dumitru HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea