Bucuraţi-vă de spectacolul Champions League! La Sibiu, în Sala “Transilvania”, Volei Alba Blaj – Dinamo Moscova, astăzi, ora 18.00
Ziua europeană pentru reprezentantele noastre în competiţiile continentale (vezi şi baschetul din CEWL) propune astăzi, de la ora 18.00, o întâlnire spectacol în Sala “Transilvania” din Sibiu (intrarea liberă), locaţie ce va fi iarăşi luată cu asalt de sute de fani din “Mica Romă”, campioana României Volei Alba Blaj versus Dinamo Moscova, un nume greu al voleiului european. “Mereu ne propunem să evoluăm mai bine decât în anterioara dispută. În tur, am avut şansa noastră atunci şi am fost aproape să câştigăm măcar un set. Acum avem şanse să o facem, dacă toată echipa noastră va juca la nivelul care trebuie. Dacă vom da 100 la sută, putem spera că o să fie mai bine faţă de precedentele două meciuri din Liga Campionilor”, a precizat antrenorul Darko Zakoc.
*Adversarele şi-au adus secund, campion olimpic!
Este runda a 4-a a competiţiei supreme, prima din retur, acum două săptămâni, în capitala Rusiei, gazdele impunându-se cu 3-0, deşi blăjencele au dat o replică serioasă, fiind foarte aproape să-şi adjudece unul din primele două seturi, când s-au aflat foarte aproape de puternicele oponente. Ştiţi deja că Dinamo Moscova are în efectiv 7 jucătoare medaliate cu aur cu reprezentativa Rusiei la recentul Campionat European, lucru care vorbeşte de la sine despre valoarea incontestabilă a grupării moscovite. “Cireaşa de pe tort” vine de la ultima achiziţie, o mutare spectaculoasă, înregimentarea braziliencei Garay Rodriguez, secundul echipei naţionale a Braziliei, nimeni alta decât campioana olimpică! Aşadar, calculul hârtiei indică drept mare favorită pe Dinamo Moscova, însă debutanta în Liga Campionilor nădăjduieşte să realizeze o figură cât mai plăcută, onorabilă, să se bucure de ceea ce înseamnă Champions League, miza fiind măcar câştigarea unui set. “Se poate mai mult decât la Moscova, în sensul să luăm un punct sau două sau trei, noi speră să reuşim acest lucru, deşi Dinamo a transferat o campioană olimpică cu naţionala Braziliei. Meciul va fi greu, dar noi sperăm să ne valorificăm la maxim şansele”, a concluzionat preşedintele Sergiu Ştefănescu. Va fi ultimul joc din acest an în Champions League pentru gruparea din Blaj, restul fiind programate în ianuarie 2016.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Viitorul Sântimbru a urcat pe locul secund în Liga 4 | Spicul Daia, scorul etapei; Greapcă, hat-trick pentru Energia
Viitorul Sântimbru a urcat pe locul secund în Liga 4, după etapa a 24-a. Spicul Daia a scorul etapei cu CSM Unirea Alba Iulia, golgheterul Greapcă, hat-trick pentru Energia *CIL Blaj – CS Ocna Mureș 3-1 (2-0) Echipa din „Mica Romă” a câștigat derby-ul rundei și este foarte aproape să devină campioana celui de-al 4-lea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 2 ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință