Rămâi conectat

Curier Județean

Carnagiu pe DN 75, la Câmpeni

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un şofer din Vadu Moţilor care s-a urcat băut la volan a provocat un carnagiu pe DN 75 după ce a intrat cu maşina într-o turmă de capre şi de oi. Marţi noaptea, la ora 23,30, Poliţia Oraşului Câmpeni a fost sesizată prin 112 despre accidentul produs pe DN 75, în oraşul Cîmpeni. Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că D. B., de 42 de ani, din comuna Vadu Moţilor, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Vadu Moţilor – Câmpeni, a pătruns pe sensul opus de mers unde a lovit în plin o turmă de oi şi capre. Turma era însoţită de patru ciobani, echipaţi cu lanterne pentru semnalizare. După producerea accidentului şoferul nu a oprit. Dar, după circa 500 de metri a pierdut din nou controlul volanului şi a intrat cu maşina în şanţul din dreapta drumului. În accident au fost omorâte 6 capre, au fost rănite mai multe oi şi a fost avariat serios autoturismul. Poliţiştii l-au testat pe şofer cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 1,02 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orăşenesc Câmpeni unde i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie. În cauză, poliţiştii continuă cercetările. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Accident rutier în Alba Iulia: O camionetă și un autoturism s-au tamponat în sensul giratoriu de la Ambient

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident rutier în Alba Iulia: O camionetă și un autoturism s-au tamponat în sensul giratoriu de la Ambient Un accident rutier a avut loc vineri, în jurul orei 11.00, la ieșire din Alba Iulia spre Teiuș, în zona magazinului Ambient. Citește și: ACCIDENT rutier în Zlatna: Un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară. […]

Citește mai mult

Curier Județean

8 mai 2025 | Amenzi de peste 17.000 lei date de polițiștii și jandarmii din Alba: Sute de persoane și mașini verificate și 2 permise reținute

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

8 mai 2025 | Amenzi de peste 17.000 lei date de polițiștii și jandarmii din Alba: Sute de persoane și mașini verificate și 2 permise reținute În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor […]

Citește mai mult

Curier Județean

ACCIDENT rutier în Zlatna: Un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară. O persoană a ajuns la spital

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ACCIDENT rutier în Zlatna: Un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară. O persoană a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc, joi seara, la Zlatna. O persoană a ajuns la spital după coliziunea dintre un autoturism și o autoutilitară. Potrivit IPJ Alba, la data de 8 mai 2025, în jurul orei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea