Salariul, pe primul loc în topul motivelor pentru care angajații aleg să plece din companii. Pe locul doi, șeful
Pe primul loc în topul motivelor pentru care angajații aleg să plece dintr-o companie se află salariul. Cei mai mulți specialiști care își dau demisia consideră că remunerația nu reflectă volumul de muncă, experiența sau poziția ocupată.
Locul doi pe lista motivelor pentru care angajații renunță la joburile lor este ocupat de șeful direct.
‘Practic, relația cu superiorul ajunge deseori la un nivel de nemulțumire care îi împiedică pe foarte mulți angajați să lucreze în continuare. Supraaglomerarea cu task-uri zilnice, pretenții nerealiste, lipsa feedback-ului în timp util — toate țin de relația angajaților cu șeful direct, care, potrivit statisticilor Smartree, nu este una ideală în România’, se arată într-un comunicat de presă al Smartree, companie din piața de externalizare a serviciilor de salarizare și administrare de personal.
Potrivit comunicatului, distanța până la birou a început să conteze foarte mult în România.
‘Distanța până la birou a început să conteze foarte mult în România, pe măsură ce noile generații pun accent tot mai mult pe echilibrul dintre viața profesională și viața personală. Astfel, atunci când companiile își mută sediile sau atunci când angajații se mută cu locuința într-o zonă mai îndepărtată de 45 de minute de birou, foarte mulți consideră că timpul pierdut pe drum nu merită’, a declarat Raluca Penes, HR coordinator Smartree.
Topul motivelor invocate pentru a pleca din companiile care activează pe piața din România este completat de mediul și politica organizațională (lipsa procedurilor sau, dimpotrivă, prea multe proceduri care întârzie finalizarea proiectelor) și lipsa perspectivelor de dezvoltare. Astfel, cei care vor să facă performanță se simt adesea îngrădiți de politicile organizaționale ale firmei și de un orizont limitat de dezvoltare.
În ceea ce privește topul industriilor cu cea mai mare fluctuație a personalului, o statistică Smartree realizată în perioada iulie-septembrie 2015 în cadrul a 150 de companii multinaționale prezente în România arată că în retail fluctuația personalului este pe primul loc, urmat de financiar-asigurări și logistică-transport. (C.M.)
sursa:agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
RMGC propune noi revendicări în România: se concentrează pe două inițiative cheie. Situația de la Roșia Montană.
RMGC propune noi revendicări în România: se concentrează pe două inițiative cheie. Situația de la Roșia Montană Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), compania care administrează proiectul minier aurifer de la Roşia Montană, a cerut Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) să extindă licența de exploatare a zonei auro-argintifere pentru un termen suplimentar de cinci ani. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 4 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
MESAJE DE 1 MAI muncitoresc 2024. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor