FOTO, VIDEO Grevă la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba. Angajații vor majorări salariale
Aproximativ 100 de angajați ai Administrației Județene a Finanțelor Publice Alba au declanșat, marți dimineața, un protest spontan, în holul sediului din Alba Iulia, ca urmare a Ordonanței Guvernului prin care se vor majora doar salariile angajaților din structurile centrale.
Mai exact, salariații din Alba și-au încetat, temporar, activitatea deoarece Guvernul a decis o majorare de peste 50 la sută, de la 1 noiembrie 2015, doar pentru funcționarii publici și personalul contractual din aparatul propriu al Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice și al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.
”Oamenii sunt nemulțumiți și au încetat, astăzi, munca în urma emiterii Ordonanței 47/2015 prin care au crescut drepturile salariale pentru angajații Ministerului de Finanțe, aparat propriu, ANAF și Direcția Marilor Contribuabili. Acest fapt i-a determinat să protesteze considerând că este o mare nedreptate pentru noi, cei din teritoriu, care contribuim la fel la colectarea impozitelor și taxelor și a sumelor la bugetul de stat consolidat. Este o mare nedreptate pentru noi, care am așteptat legea unitară a salarizării, să crească drepturile salariale, și nu s-a întâmplat acest lucru, și considerăm că este o discriminare, totală, legată de retribuția muncii. Este aceeași muncă efectuată atât de noi, în teritoriu, cât și de ei. Nu vedem de ce aceste creșteri au fost făcute doar pentru cei din cadrul Ministerului”, a spus Florin Oană, președintele Sindicatului Liber din cadrul Finanțelor Alba.
Florin Oană a precizat că angajații din teritoriu nu se așteaptă ca drepturile salariale să crească la fel ca și la centru, însă nu este corect ”să se facă o asemenea discrepanță”. Acesta a precizat că ”Ordonanța a fost făcută pe șest” și nu a fost comunicată nici la Comisia Economică de Dialog Social.
”Nu știm cât va mai dura acest protest. Va dura cât timp oamenii vor fi nemulțumiți”, a mai afirmat liderul Sindicatului.
Acesta a mai precizat că protestul va continua până va veni o ”informație de la nivelul Ministerului de Finanțe că se va face dreptate”. Florin Oană a mai afirmat că astfel de proteste spontane au fost declanșate și la București, Timișoara, Sibiu sau Cluj.
O persoană care lucrează în cadrul instituției din 1981 a afirmat că protestul spontan organizat astăzi este în ideea de a uniformiza sistemul de salarizare pentru tot personalul. ”Tot personalul care lucrează în județe face aceeași muncă. Poate chiar mai complexă, câteodată. Munca personalului din administrațiile județene este foarte importantă în colectarea veniturilor. Protestul este în asentimentul tuturor care lucrează în sistem. Vrem un tratament egal, nu discut mărirea salarială în procente. Nu vă pot spune cât va mai dura acest protest. Dacă suntem buni, și apreciați, suntem cu toții, dacă nu, nu”.
Un alt angajat a afirmat că ”din nou, cei care muncim, am fost dați la o parte, iar cei din cadrul Ministerului, respectiv din aparatul propriu, și-au dat mărirea peste noapte”. Un alt funcționar a precizat că în toate județele țării sunt oameni nemulțumiți și cer o mărire salarială, procentual, la fel ca și angajații din cadrul Ministerului deoarece sunt ”mult mai expuși”, ei fiind cei care colectează taxele și impozitele.
Protestul a început la ora 8.30, iar angajații spun că se va termina ”în funcție de semnalele din țară”.
Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX a arătat, la sfârșitul săptămânii trecute, că majorarea de peste 50 la sută a salariilor de bază acordată de la 1 noiembrie 2015 angajaților din sectorul finanțe vizează doar salariații din structurile centrale, fapt pentru care, luni, toate sindicatele afiliate la SED LEX au organizat ședințe cu membrii de sindicat pentru a decide reacția la nivel național față de această decizie a Guvernului.
[nggallery id=1223]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii