Rămâi conectat

Curier Județean

Tractorist din Săliștea prins în trafic, fără permis de conducere corespunzător

Ziarul Unirea

Publicat

în

La data de 23.10.2015, în jurul orei 14.00, poliţiştii din Săliştea l-au depistat pe G.C., de 20 de ani, din comună, în timp ce conducea, pe DJ 705 E, un tractor, la care erau ataşate două remorci, fără a deţine permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că cele două remorci ataşate tractorului nu sunt înmatriculate în circulaţie, iar tractorul aparţine tatălui tânărului, care i l-a încredinţat, pentru a-l conduce pe drumurile publice, cu toate că ştia că tânărul nu deţine permis de conducere, corespunzător categoriei.

Faţă de G.C., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea cu permisul necorespunzător şi punerea în circulaţie a unei remorci neînmatriculate, iar faţă de tatăl său, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de încredinţarea unui autovehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, unei persoane despre care știe că nu deţine permis de conducere. (Z.U.)

FOTO: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Încă un elev militar din Alba Iulia calificat la faza națională a Olimpiadei „Cultură și spiritualitate românească”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Încă un elev militar din Alba Iulia calificat la faza națională a Olimpiadei „Cultură și spiritualitate românească” Elevul sergent major Ștefan Orlea (clasa a XII-a), de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, a reușit să obțină o nouă performanță, calificarea la etapa națională a Olimpiadei Interdisciplinare de Limba și literatura română și religie […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | AVARIE MAJORĂ la conducta de aducțiune a apei, pe strada Viilor din Alba Iulia: Depășiri ale parametrului turbiditate pe tronsonul aducțiunii cuprins între municipiul Sebeș și Stația de Pompare Galda de Jos

Ziarul Unirea

Publicat

în

Avarie majoră la conducta de aducțiune a apei, pe strada Viilor din Alba Iulia: Depășiri ale parametrului turbiditate pe tronsonul aducțiunii cuprins între municipiul Sebeș și Stația de Pompare Galda de Jos O avarie majoră s-a produs în dimineața zilei de marți, 13 mai 2025 la conducta de aducțiune a apei, pe strada Viilor din […]

Citește mai mult

Curier Județean

23-25 mai 2025 | Festivalul Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș, ediție aniversară, la 45 de ani de la fondare: Lansări de carte, concurs de recitare, expoziții, spectacole de muzică și teatru. PROGRAMUL

Ziarul Unirea

Publicat

în

23-25 mai 2025 | Festivalul Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș, ediție aniversară, la 45 de ani de la fondare: Lansări de carte, concurs de recitare, expoziții, spectacole de muzică și teatru. PROGRAMUL „Nimic sub zare nu-i destul vreau totul înc-o dată!” – Fragment din poezia „Încă o dată!” de Lucian Blaga Se împlinesc 45 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea