FOTO: Performanţa Ighiu – CNS Cetate Deva 2-0 (1-0), în Liga a 3-a | Echipa lui Himcinschi, la primul succes pe „Cetate”
În sfârşit Performanţa a rupt blestemul jocurilor de pe „Cetate” şi a câştigat confruntarea cu CNS Cetate Deva, scor 2-0 (1-0), contând pentru etapa a 6-a a Seriei a 4-a din Liga a 3-a. Au punctat B. Bărculeț (28) și R. David (83).
*Himcinschi: „Am dorit foarte mult această victorie”
„Mă bucur foarte mult pentru această victorie, pe care am așteptat-o foarte mult și ne-am dorit-o enorm. E important că am reușit să legăm două victorii și sperăm să vină și următoarea. Trebuie să rămânem echilibrați și cu picioarele pe pământ. Am încredere că echipa va continua ascensiunea. Bărculeț crește de la meci la meci, are evoluții ce merită apreciate și a dovedit și astăzi că merită să evolueze titular„, a spus Adorian Himcinschi.
*Sârbu: „Am dominat meciul, am pierdut nemeritat”
„Astăzi am dominat jocul în proporție de 80 la sută, dar în prima repriză am primit gol pe o greșeală de apărător central. Repriza a doua ne-a aparținut în proporție covârșitoare, dar n-am avut claritate. Am încredere în echipă, pentru că echipa joacă. Am fost în anumite momente peste Performanța Ighiu, o echipă aflată în partea superioară a ierarhiei. Noi jucăm mult peste nivelul locului din clasament, dar trebuie să avem răbdare„, a spus Marius Sârbu, antrenorul oaspeților.
*Premiere pentru B. Bărculeț
B. Bărculeț, jucătorul venit de la ASC Pianu a deschis scorul în minutul 28, când a împins în poartă o centrare venită de pe partea dreaptă, de la R. David. Este primul său gol în Liga a 3-a, prima reușită a unui jucător nou-venit în formula ighiană, și totodată o premieră pentru un junior.
*Prima repriză controlată
Exceptând șutul lui Chelaru de la 18 metri, respins în corner de R. Bodea (min. 43), Performanța a dominat primul mitan. Acțiunile de atac l-au avut în prim plan pe golgheterul R. David.
Al doilea act a început în nota de dominare a gazdelor, care a mai irosit câteva oportunități prin R. David (47) – șut peste, Negură (49) – intervenție a portarului și S. Turuș (62) – a trecut pe lângă balon la o centrare în gura porții.
*Romică David, gol și pasă de gol
În minutul 83, golgheterul R. David a majorat avantajul după o acțiune personală în care a driblat doi adversari, și a șutat pe sub portar după o pasă venită de la Fetița. Șoit a șutat pe lângă bară de la 16 metri, ratând o ultimă ocazie a partidei.
Devenii au replicat periculos prin Făgărășanu (min. 70) – lovitură liberă respinsă de R. Bodea în corner.
În minutul 90+2, Oniche a șutat în transversală de la 20 de metri.
Adorian Himcinschi a mizat pe formula: R. Bodea – Rodean, Ov. Turuş, Potopea, Al. Giurgiu (55, Bălaș), R. Moga (77, Fetița), Negură (65, Oniche), Buda, B. Bărculeţ (87, Cornea), R. David, S. Turuş; rezerve Baba – F. Morar, H. Marian.
CSN Cetate: Iancău – Grunță, Dosan, Șumuțiu (65, Lintaru), Doboș – Șaucă, Boldea, J. Vajda, Budriș – Chelaru (55, Făgărășanu), D. Suciu (65, Șoit); rezerve Mariș -Ungureanu, Boloș, Buzducea.
Runda următoare ighienii evoluează în deplasare cu CSU Craiova 2.
[nggallery id=1073]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
În Vinerea Mare, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – victorii nete! Metalurgistul Cugir – succes după un meci nebun, Industria Galda – un nou eșec!
În Vinerea Mare, succese concludente pentru CSU Alba Iulia (în play-off) și CSM Unirea Alba Iulia (în play-out), în jocurile din eșalonul terț. Metalurgistul Cugir se impune la Reghin, după un nou meci nebun, scor 3-2 (după ce a condus cu 2-0 și a fost egalată în 3 minute), iar „lanterna roșie” Industria Galda a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 11 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale