Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

1 octombrie, zi de sărbătoare: Creștinii prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

1 octombrie, zi de sărbătoare: Creștinii prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului

La data de 1 octombrie a fiecărui an, creștinii ortodocși prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoarea rânduită de Biserică în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne.

Pe 1 octombrie 911, se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetății care era asediată.

La ora patru dimineata, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh și rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ținut în mâini deasupra capetelor credincioșilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinții și mucenicii.

Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Imparateasa si Doamna tuturor cum se roaga pentru intreaga lume?” Iar Epifanie a zis: „O vad, Parinte, si ma minunez!”.

Acesta este evenimentul pe care îl prazanuieste Biserica pe 1 octombrie, spre a ne aminti că prin rugăciune putem primi și noi, în greutățile vietii noastre, neîncetatul ajutor al Maicii Domnului.

Sărbătoarea ”Acoperământul Maicii Domnului” este marcată în calendar cu cruce roșie.

Rugăciunea Cinstitului Acoperământ  

”Măicuța noastră cea bună, stăpână de Dumnezeu Născătoare, acoperă-ne cu Cinstitul Tău Acoperământ, izbăvește-ne de tot răul și roagă pe Fiul Tău și Dumnezeul Nostru să mântuiască sufletele noastre. Amin!”

Pe 1 octombrie este și Ziua Internațională a Persoanelor Varstnice. Ea a fost stabilită în mod oficial în sesiunea ONU din decembrie 1991, la propunerea lui Arghir Anastasios, profesor la Universitatea din Atena. (C.M.)  

sursa:crestinortodox.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Ziua Regalității. 10 mai, zi cu triplă semnificație istorică: Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ziua Regalității. 10 mai, zi cu triplă semnificație istorică: Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul În această zi sunt marcate trei momente istorice:  la 10 mai, în 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământul ca domnitor, în 1877  Carol proclama Independenţa României, după secole de stăpânire otomană, şi în 1881, domnitorul Carol I era încoronat […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

9 mai – ziua în care s-a născut o personalitate impunătoare a culturii interbelice și a decedat un poet “în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru”

Ziarul Unirea

Publicat

în

9 mai, ziua în care s-a născut o personalitate impunătoare a culturii interbelice și a murit un poet “în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru” Ziua de 9 mai are dublă semnificație în cultura poporului nostru. Într-o zi de 9 mai, acum 123 de ani, se năștea Lucian Blaga, o personalitate impunătoare a […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

8 mai: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”, sărbătorit azi în cinstea minunii care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său

Ziarul Unirea

Publicat

în

8 mai: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”, sărbătorit azi în cinstea minunii care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său Pe 8 mai, credincioșii îl celebrează pe Sfântul Apostol și Evanghelist loan Teologul, numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”, sărbătorit azi în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea