Rămâi conectat

Actualitate

Dispariția albinelor ar putea provoca peste un milion de decese în fiecare an

Ziarul Unirea

Publicat

în

Albinele sunt în pericol de dispariție, iar specialiștii avertizează că acest lucru ar putea duce la peste un milion de decese anual, la nivel mondial.

albina1Dispariţia albinelor ar putea provoca peste un milion de decese în fiecare an, la nivel global, adică o creştere a mortalităţii cu aproximativ 3%, informează Yahoo News, via AFP.

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat în revista „The Lancet”, dispariţia polenizatorilor ar duce la scăderea vitaminei A şi a acidului folic, fapt care duce la apariţia unor boli şi la scăderea imunităţii oamenilor.

Cele două vitamine sunt esenţiale pentru copii şi pentru femeile însărcinate, iar lipsa lor pot duce la orbire şi pot provoca malformaţii ale sistemului nervos.

În studiul citat, dacă toţi polenizatorii ar dispărea, 71 de milioane de oameni ar putea suferi grav de pe urma dificitului de vitamina A şi 2,2 miliarde de oameni, care deja au un consum neadecvat de aceste vitamine, ar fi şi mai afectaţi.

În ce priveşte acidul folic, 173 milioane de oameni ar fi afectaţi din cauza unei deficienţe, iar 1,23 de miliarde de oameni s-ar confrunta cu probleme în asigurarea vitaminei.

Studiul a fost coordonat de doctorul Samuel Myers, profesor la Harvard H Chan School din SUA, scrie Gandul.info.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

INCENDIU izbucnit la un lan de grâu în Coșlariu Nou. Intervin pompierii

Bera Larisa

Publicat

în

INCENDIU izbucnit la un lan de grâu în Coșlariu Nou. Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit luni după masa, în jurul orei 17.00, la un lan de grâu în Coșlariu Nou. Au intervenit pompierii. Detașamentul de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SVSU Teiuș pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la un lan de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea