STUDIU: Fumatul poate provoca apariţia schizofreniei. Cercetătorii au analizat 15.000 de fumători şi 273.000 de nefumători, printre care şi persoane care sufereau de halucinaţii și paranoia
Fumatul poate provoca apariţia schizofreniei
Fumatul poate fi unul dintre factorii care contribuie la dezvoltarea psihozelor, potrivit unui nou studiu, realizat de cercetătorii britanici, care aduce noi probe în sprijinul legăturii dintre acest obicei şi apariţia schizofreniei.
Pentru acest studiu, a cărui concluzie a fost că fumatul creşte riscul de paranoia, cercetătorii au analizat 15.000 de fumători şi 273.000 de nefumători, printre care şi persoane care sufereau de halucinaţii auditive şi vizuale, precum şi paranoia.
„Deşi este dificil de determinat direcţia cauzalităţii, descoperirile noastre arată că fumatul trebuie considerat în mod serios un posibil factor de risc în dezvoltarea psihozelor”, a declarat James McCabe, de la Institutul de Psihiatrie din cadrul Colegiului Regal din Londra (King’s College London), specialist în psihoze şi coautor al acestui studiu.
Acesta a adăugat, totuşi, că fumatul este doar unul dintr-o serie de factori de risc, alături de anumite variaţii genetice, dieta alimentară, stilul de viaţă.
Schizofrenia, o maladie psihiatrică severă care afectează, în medie, o persoană din 100, debutează la sfârşitul adolescenţei, iar cele mai comune simptome sunt tulburările de gândire şi percepţie şi episoadele psihotice frecvente.
Deşi legătura dintre schizofrenie şi fumat a mai fost evidenţiată de alte studii, este pentru prima dată când medicii au urmărit o ipoteză a automedicaţiei, respectiv cea în care pacienţii ar contracara prin acest obicei simptomele stresante ale schizofreniei şi efectele adverse ale medicamentelor antipsihotice.
Pentru noul studiu, echipa lui McCabe a analizat procentul de fumători din rândul persoanelor care au experimentat deja un episod psihotic. Cercetătorii au descoperit că 57% dintre acei pacienţi care trecuseră printr-un astfel de episod erau fumători.
De asemenea, persoanele care avuseseră un prim episod psihotic prezentau de trei ori mai multe probabilităţi de a fi fumătoare, comparativ cu cele din grupul de control.
Robin Murray, un alt membru al echipei de cercetători, spune că o posibilă explicaţie a legăturii cauzale dintre fumat şi psihoză este excesul de dopamină – un neurotransmiţător implicat într-o varietate largă de activităţi diferite, precum controlul motilităţii, al mişcărilor musculare – din creier.
„Este posibil ca expunerea la nicotină, care determină creşterea nivelului de dopamină, să provoace dezvoltarea psihozelor”, a explicat acesta.
Studii anterioare au sugerat o legătură între psihoze şi consumul de canabis, însă părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte o eventuală legătură de cauzalitate sau anumite gene care predispun atât la consumul de marijuana, cât şi la dezvoltarea schizofreniei.
McCabe spune că noul studiu sugerează că „este posibil ca adevăratul personaj negativ să fie tutunul, nu canabisul”, mai ales că utilizatorii de marijuana o combină cu ţigarete.
sursa:descopera.ro
(C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
9 mai – ziua în care s-a născut o personalitate impunătoare a culturii interbelice și a decedat un poet “în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru”
9 mai, ziua în care s-a născut o personalitate impunătoare a culturii interbelice și a murit un poet “în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru” Ziua de 9 mai are dublă semnificație în cultura poporului nostru. Într-o zi de 9 mai, acum 123 de ani, se năștea Lucian Blaga, o personalitate impunătoare a […]
8 mai: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”, sărbătorit azi în cinstea minunii care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său
8 mai: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”, sărbătorit azi în cinstea minunii care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său Pe 8 mai, credincioșii îl celebrează pe Sfântul Apostol și Evanghelist loan Teologul, numit „ucenicul pe care îl iubea Iisus”, sărbătorit azi în […]
8 mai – Ziua mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii Comitetul Internațional al Crucii Roșii a declarat, în 1859, ziua de 8 mai drept Ziua mondială a Crucii Roșii. Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie s-a născut la inițiativa unui om de afaceri elvețian, Henry Dunant (1828-1910), în 1859, după una dintre […]