FOTO: Nicoleta Gânţa (CSŞ Blaj) – medalie de bronz la campionatele balcanice, din postura de debutantă
Nicoleta Gânţa (CSŞ Blaj), sportiva pregătită de Cristina Man, a reuşit să cucerească medalia de bronz în cadrul Campionatelor Balcanice pentru juniori 1.
La competiţia desfăşurată la Piteşti au concurat 340 de atleţi (137 la feminin şi 203 la masculin), din 14 ţări, iar atleta din „Mica Romă” a participat în proba feminină de 800 de metri. „Deşi junioară 2, Nicoleta şi-a demonstrat calităţile, izbutind să urce pe podium. La prima participare la un concurs de o asemenea anvergură a cucerit o medalie, cu un timp ce înseamnă îndeplinirea baremului pentru participarea la Campionatele Mondiale”, a spus Cristina Man, antrenor clasat pe prima poziţie în topul judeţului Alba în anul 2014. În proba respectivă, locul întâi a fost ocupat de Anamarija Petters (Croaţia) – cu rezultatul 2:10.81, urmată de Damla Celik (Turcia), timpul de 2:11.88 şi Nicoleta Gânţa (România), ce a terminat cursa cu rezultatul de 2 minute 12 secunde şi 68 de sutimi.
*Medalie la debut, cu record personal
Rezultatul este cu atât mai important, cu cât atleta din Blaj, mai mică ca şi vârstă comparativ cu adversarele sale, s-a regăsit din postura de debutantă la Campionatele Balcanice şi a izbutit să-şi adjudece medalia de bronz cu un record personal.
Din păcate, deşi avea dreptul, graţie acestui rezultat să fie prezentă în Columbia, la Cali, la Campionatele Mondiale pentru cadeţi (la finele acestei luni), sportiva din Blaj nu se va bucura pe deplin de roadele muncii sale şi nu va putea concura în elita mondială, întrucât Federaţia Română de Atletism nu a demarat în timp util formalităţile de înscriere. Ca la noi, la nimeni…
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra
Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra La Daia Română se va desfășura vineri, 16 mai, cu începere de la ora 12.00, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin. Este o oportunitate și în același […]
În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe
În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe Cele 4 conjudețene care activează în Seria 7 a eșalonului terț au parte de jocuri externe în runda a opta din această fază a campionatului, penultima din play-off, unde avem derby-ul primelor două clasate, Gloria […]
Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă”
Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă” În această perioadă, la Târgu Mureș, se dispută turneul final al Campionatului Național Under 19 (junioare), la volei feminin, între cele mai bune echipe din țară regăsindu-se și Volei Alba Blaj. Citește și: FOTO: Rezultat extraordinar, Volei […]