Toate cele 50 de zone de scăldat monitorizate în România de Agenţia Europeană pentru Mediu sunt sigure pentru sănătate
Zonele de scăldat monitorizate în România de Agenţia Europeană pentru Mediu sunt sigure pentru sănătate
Vine vacanţa şi majoritatea românilor îşi îndreaptă gândul spre un sejur la mare. Pentru cei care aleg să petreacă măcar câteva zile în staţiunile de pe litoralul românesc al Mării Negre veştile sunt foarte bune.
Citeşte şi: Cât costă un sejur pe litoralul românesc
Toate cele 11 zone de îmbăiere monitorizate de Agenţia Europeană pentru Mediu pe litoralul românesc au primit calificativul „excelent”. Este vorba despre plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie Sud, Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Neptun şi Costineşti şi lacul Ciuperca din judeţul Tulcea. În total, în România au fost monitorizate 50 de ape de scăldat şi în afara celor 11 care au primit calificativul „excelent”, restul au primit calificativul „satisfăcător”. Pentru întocmirea raportului au fost prelevate, de-a lungul sezonului estival precendent (1 iunie – 15 septembrie 2014), câte 9 mostre din fiecare dintre zonele menționate.
Mostrele au fost analizate urmărindu-se în special prezența bacteriilor Escherichia coli și enterocolicci intestinalis care ar putea indica poluarea apei respective din deversările sistemelor de canalizare sau de deșeuri animale. La nivel european doar trei state din cele 28 membre ale Uniunii europene, îndeplinesc pentru toate apele de scăldat condiţiile pentru clasificarea „excelent”: Luxemburg, Grecia şi Cipru, lor adăugându-li-se cu procente de peste 90 la sută Malta, Germania şi Croaţia. Cu calificativele obţinute pentru toate apele de scăldat, România intră în setul celor zece state europene în care toate apele monitorizate îndeplinesc standardele minime de calitate alături de Cipru, Grecia, Luxemburg, Malta, Lituania, Letonia, Slovacia şi Slovenia. Poate vă întrebaţi cum de lipsesc din această categorie state ca Germania sau Croaţia despre care tocmai am scris mai sus că au peste 90 la sută ape conforme.
Citeşte şi: Turismul medical spre România salvează viețile occidentalilor! La reciprocă nici nu are rost să visați…
Este vorba despre faptul că aici sunt şi ape de scăldat pentru care nu s-au îndeplinit criteriile minime, chiar dacă sunt una sau două la peste 200 – sau 200 de ape monitorizate, sau care nu au putut fi monitorizate complet. În schimb nu ne-am fi aşteptat să găsim printre statele cu cel mai mare număr de ape de scăldat neconforme Italia – 107 astfel de ape reprezentând însă 1,96 la sută din totalul apelor monitorizate în statul respectiv, Franţa – 105 ape, adică 3,1 la sută şi Spania – 65, adică tot 3,1 la sută. Trebuie să spunem însă că aceste state au avut peste 3000 de ape de scăldat monitorizate atât ape de litoral, cât şi ape interioare.
Dacă luăm în considerare procentul apelor neconforme din totalul apelor monitorizate într-un stat, atunci clasamentul se schimbă: Estonia – 5,6 la sută, Irlanda, 5,1 la sută, Olanda, 4,9 la sută şi Suedia – 3,6 la sută. Pentru informarea cetăţenilor există o directivă a Comisiei Europene care obligă statele membre să ofere informaţii despre managementul apelor, calitatea apelor de scăldat şi posibilele pericole. Informaţiile trebuie să fie accesibile on line, dar şi afişate clasic la locul de îmbăiere. Profilul apelor de scăldat trebuie să conţină informaţii geografice, hidrologice, caracteristici fizice, rezultatele monitorizării şi potenţialele cauze de poluare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
PENSII ÎNGHEȚATE în 2025. Nicio indexare sau majorare nu va mai avea loc dacă ordonanța trenuleț o să fie adoptată!
PENSII ÎNGHEȚATE în 2025. Nicio indexare sau majorare nu va mai avea loc dacă ordonanța trenuleț o să fie adoptată! Veste tristă pentru toți pensionarii din România: Nici o indexare sau majorare a pensiilor în anul 2025 nu va mai avea loc dacă ordonanța trenuleț are să fie adoptată de aleșii neamului. Citește și: Ordonanța […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 27 de minute
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 15 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri