Rămâi conectat

Curier Județean

Tânăr din Alba reținut de polițiști – a condus beat și fără permis, apoi a incendiat o locuință cu un cocktail Molotov

Bogdan Presecan

Publicat

în

Poliţiştii DIN Blaj l-au reţinut pe un tânăr din Cergău, care, fiind sub influenţa alcoolului şi fără a poseda permis, a condus un autoturism pe drumurile publice după care a provocat un incendiu la locuinţa unei foste prietene.

Potrivit IPJ Alba, joi 4 mai, în jurul orelor 22.24, poliţiştii Postului de Poliţie Cergău au fost sesizaţi de către o femeie de 30 de ani, din Cergău Mic, cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 28 de ani, a provocat un incendiu la locuinţa sa.

Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, iar din primele cercetări efectuate a rezultat că G.G.L., de 28 de ani, din Cergău Mic, a avut unele discuţii contradictorii cu fosta sa prietenă şi a provocat la locuinţa acesteia un incendiu, folosind o sticlă cu benzină. Incendiul a fost stins de către vecinii femeii, iar în urma acestuia au fost distruse uşa, mobilierul din lemn şi alte bunuri din încăpere, prejudiciu evaluat la 3.000 de lei. În incendiului nu au fost înregistrate victime omeneşti.

Totodată, poliţiştii au stabilit că tânărul, care lucra la o stână de pe raza localității, după ce a consumat băuturi alcoolice, a sustras autoturismul proprietarului stânei şi fără a poseda permis, l-a condus pe drumurile publice, până la locuinţa fostei sale prietene.

În urma testării lui cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,82 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de G.G.L. a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere, furt, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului şi a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare

Unirea Ziarul

Publicat

în

Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare Acesta mai este judecat și pentru act sexual cu un minor și pornografie infantilă Un tânăr de 28 de ani, din comuna Cergău, a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de droguri, actr sexual cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea