Adolescenții în club doar cu mama și tata. Proiectul de lege care sperie minorii a fost adoptat de senatori
Adolescenţii cu vârste sub16 ani ar putea intra în cluburi sau baruri doar cu părinţii sau tutorii legali. Asta prevede un proiect de lege care a fost adoptat de Senat. Legea va intra în vigoare doar după ce va avea şi votul deputaţilor.
Proiectul a fost inițiat de senatorul PNL Sebastian Grapă, care s-a gândit că este nevoie de o lege prin care minorilor să le fie interzis accesul în cluburi după ce şi-a găsit fiica într-un bar:
„Fata mea, care este în ultimul an de liceu, are o gășcuță de colegi, de tineri, și i-am găsit de câteva ori într-o crâșmă, într-o bodegă ordinară, unde consumau cu încuviințarea acelui care vindea atât alcool cât și tutun. L-am întrebat de ce le-a dat voie, mi-a răspuns pe un ton așa: „Măi, vrei să îți educ eu copilul?” Deci asta e atitudinea celor care se gândesc să câștige bani”, a argumentat Sebastian Grapă, senator PNL.
Întrebat ce va face dacă fiica sa îi cere să meargă cu ea în club, senatorul a răspuns: ”Categoric mă duc, stau… dansez cu ea. Mă duc, îmi place în club, îmi aduc aminte de anii tinereții!„.
Actul normativ mai prevede că patronii care deţin localuri trebuie să verifice vârsta celor care le trec pragul.
Proiectul va deveni lege după ce va trece de Camera Deputaţilor, for decizional.
Potrivit unul studiu publicat anul trecut de Ministerul Tineretului, 18% dintre cei care au recunoscut că beau alcool au până în 18 ani, iar 19% dintre tinerii care au participat la sondaj au declarat că au început să fumeze la vârsta de 16 ani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Economiștii CFA avertizează un scenariu sumbru pentru România în cazul îndepărtării de UE: Nivelul de trai va scădea semnificativ
Economiștii CFA avertizează un scenariu sumbru pentru România în cazul îndepărtării de UE: Nivelul de trai va scădea semnificativ În cazul în care România s-ar îndepărta de Uniunea Europeană, economia românescă va avea extrem de mult de suferit, iar fără accesul la fondurile europene, nu vom mai putea avea nici pe departe nivelul actual de […]
REGES-ONLINE: Noua procedură de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de evidență a salariaților din România
REGES-ONLINE: Noua procedură de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de evidență a salariaților din România A fost emis și publicat în Monitorul Oficial un ordin al ministrului Muncii pentru aprobarea Procedurii de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de evidență a salariaților – REGES-ONLINE […]
MAI: Noi constrângeri pentru persoanele care nu-și declară reședința reală. Amendă dacă locuieşti în altă parte
MAI: Noi constrângeri pentru persoanele care nu-și declară reședința reală. Amendă dacă locuieşti în altă parte Au apărut noi constrângeri pentru persoanele care nu-și declară reședința reală. Până pe 10 iunie 2025 persoanele aflate în chirie sau ,,în gazdă” trebuie să anunțe adresa unde locuiesc efectiv pentru a evita sancțiuniile prevăzute de lege. Legea spune […]