Rămâi conectat
MA-RA-MU

Opinii - Comentarii

Precizări pentru avocaţi, de la Casa Judeţeană de Pensii Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Referitor la articolul publicat în data de 12.11.2011 sub titlu „Scandal între avocaţii din Baroul Alba şi Casa Judeţeană de Pensii Alba” facem următoarea precizare:
Este vorba de o regretabilă confuzie şi nu de o eroare a finanţiştilor din judeţul Alba aşa cum s-a reţinut de presă, motivat de aplicarea dispoziţiilor art. 6 al. 1 lit. d din L. 263/2010 care prevede: „În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii…… persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor şi drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil”.
Avocaţii înscrişi în barou, fiind asiguraţi în sistem propriu respectiv la Casa de Asigurări a Avocaţilor din România nu intră sub incidenţa prevederilor mai sus menţionate.
Casa de Pensii Alba are o bună colaborare cu DGFP Alba cât şi cu administraţiile financiare din judeţ bazată pe actele normative legale în vigoare şi pe protocoalele încheiate la nivel central, în baza cărora ne sunt comunicate datele privind persoanele ce realizează venituri de natură profesională altele decât cele salariale în vederea creşterii numărului de contribuabili la sistemul unitar de pensii publice. Confuzia a fost generată de faptul că, din datele solicitate şi primite nu rezulta expres domeniul de activitate, fapt ce a generat emiterea şi comunicarea notificărilor tuturor persoanelor ce figurau cu venituri realizate din activităţi independente. (Biroul de Presă al C.J.P. Alba)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Povestea sau legenda lui Moș Crăciun

Ziarul Unirea

Publicat

în

Povestea lui Moș Crăciun sau legenda lui Mos Crăciun La marginea unui oraș, cu mult timp în urmă, trăia un meșter bătrân care făcea jucării. Tot anul meșterea la ele cu dragoste si răbdare. Erau minunate si nu semănau una cu alta. Povestea lui Mos Crăciun începe în Ajunul Crăciunului, când bătrânul meșter pleca din […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea