Vineri, 3 aprilie, alegeri la AJF Alba *Cristian Petropulos şi Augustin Damian candidează pentru funcţia de preşedinte
După demisia lui Sorin Corpodean din funcţia de preşedinte a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba, vineri, 3 aprilie se vor organiza alegeri, membrii afiliaţi urmând să opteze între Cristian Petropulos (actualul secretar general al AJF Alba) şi Augustin Damian (vicepreşedinte al AJF până în 2014). Fostul arbitru FIFA a condus AJF Alba în ultimii 16 ani, începând din 1999, a câştigat alegerile din vara trecută, dar a renunţat în luna februarie, în urma sentinţei Curţii de Apel Ploieşti. În continuare, publicăm intenţiile celor doi candidaţi la şefia AJF Alba (în ordine alfabetică), conform proiectelor depuse la dosar, unele propuneri fiind foarte interesante.
*Augustin Damian (51 de ani): Programul pentru dezvoltarea fotbalului în perioada 2015-2019 (12 puncte):
1. Reînnoirea colaborării cu Consiliul Judeţean Alba, 2. Reducerea numărului de angajaţi din cadrul AJF Alba, 3. Scutirea de orice taxă la grupele de copii şi juniori, mai puţin carnetul de jucători (imprimantul), 4. Reducerea salariilor angajaţilor AJF Alba, 5. Cheltuirea banilor cu mare chibzuinţă, 6. Nu voi primi niciun ban de la AJF Alba, decât decontarea transportului, până când bugetul AJF Alba nu este pozitiv, 7. Plata urgentă a datoriilor avute de către AJF Alba faţă de toţi furnizorii, 8. Un audit foarte atent la cum s-au cheltuit banii în ultima perioadă, mai ales cei proveniţi de la Consiliul Judeţean Alba, 9. Formarea unui corp de arbitri competent, pe criterii clare şi corecte, nu pe unele prietenii, 10. Cooptarea în corpul de observatori de persoane care au activat în fotbalul din judeţul Alba, 11. Menţinerea competiţiilor la un nivel cât mai ridicat, 12. Menţinerea numărului de echipe actual la toate competiţiile.
*Cristian Petropulos (43 de ani): Plan strategic 2015-2019 (21 de puncte):
1. Continuarea acordului de asociere între CJ Alba şi AJF Alba (am primit confirmarea verbală de la domnul preşedinte al CJ Alba, Ion Dumitrel, pentru anii 2015 şi 2016, finanţare pe legea 350/ 2005). Urmează depunerea proiectelor până pe data de 17 aprilie 2015, 2. Continuarea activităţii secretariatului AJF Alba cu personalul angajat actual, consider că aceştia au căpătat destulă experienţă pentru a asigura buna desfăşurare a secretariatului, precum şi a integrităţii competiţiilor, 3. Sediu; necesitatea schimbării sediului pentru buna desfăşurare a activităţii comisiilor de lucru şi a secretAriatului AJF Alba, 4. Cabinet de medicină sportivă: din sezonul viitor, în colaborare cu doamna doctor Ana Ţăran, medic specialist medicină sportivă, vom deschide un cabinet de medicină sportivă privat (în incinta sediului AJF, dacă acesta va fi schimbat, sau în încăperea alăturată dacă vom rămâne în acest sediu), care să ajute membrii afiliaţi, 5. Colaborare cu Crucea Roşie pentru asigurarea asistenţei medicale, la acţiunile organizate de AJF Alba, precum şi eventuala colaborare pentru formarea, instruirea, acordarea de atestate (doritorilor/ membri afiliaţi) pentru asigurarea asistenţei medicale la jocuri, 6. Modernizarea site-ului www.ajfalba.ro. Din anul 2009 site-ul AJF Alba nu a mai avut niciun upgrade (actualizat) acesta făcându-se vulnerabil, putând fi atacat şi virusat în orice moment. După ce site-ul va fi actualizat, vom încărca la fiecare etapă date cu echipele folosite, marcatori, cartonaşe, scor; 7. Realizarea unei corespondenţe prin poşta electronică cu membrii afiliaţi, acest lucru fiind necesar pentru transmiterea de date oficiale, 8. Continuarea competiţiilor, Campionatul Speranţelor „Dragoş Damian”, Campionatul Munţilor Apuseni (medaliat cu argint de către UEFA), fotbalului de bază Grassroots Day, precum şi programul de responsabilitate socială, 9. Organizarea pe lângă competiţiile existente a noi competiţii, între asociaţiile afiliate, de old-boys pe teren redus, futsal, fotbal feminin, fotbal-tenis; 10. Colaborarea cu mass-media locală şi naţională pentru promovarea acţiunilor, competiţiilor, evenimentelor organizate de AJF Alba; 11. Să atragem noi venituri materiale şi financiare prin sponsorizări pentru a putea organiza noi competiţii şi activităţi în cadrul AJF Alba, 12. Adaptarea Statutului AJF Alba, conform recomandărilor FRF, 13. Asigurarea unui climat de Fair-Play şi de totală convingere că, prin comisiile sale de specialitate, AJF Alba este echidistantă faţă de toţi membrii afiliaţi, că aplică uniform statutul şi regulamentele pentru fiecare, indiferent de categoria în care îşi desfăşoară activitatea, sau de localitatea de unde este, 14. Menţinerea la acelaşi nivel a taxelor şi vizelor existente, 15. Atragerea de fonduri europene, pentru construirea unui teren sintetic de dimensiuni mari, acesta fiind necesar pentru organizarea competiţiilor de copii şi juniori, precum şi pentru pregătirea echipelor pe timp de iarnă, când majoritatea terenurilor sunt impracticabile, 16. Atragerea a cât mai multor terenuri de fotbal din programul demarat de FRF în care se vor construi un număr de 400 de terenuri de fotbal în toată ţara, 17. Voi milita pentru modificarea sistemului de legitimare şi transfer existente cu unele moderne, electronice, făcute prin programe special create pe internet, care să reducă timpul şi numărul mare de cereri care trebuie completate de către membrii afiliaţi, 18. Demararea unui nou curs destinat persoanelor care vor să devină antrenori cu Licenţa C UEFA şi acţiuni de reînnoire a licenţelor pentru antreNorii care posedă o astfel de licenţă, 19. Continuarea proiectului CJA Alba cu lotul de perspectivă, 20. Instruirea arbitrilor din cadrul CJA Alba, având ca lectori arbitri FIFA şi din lotul Ligii 1: 21. Realizarea delegărilor arbitrilor şi observatorilor pe criteriul valoric, formarea a două loturi de arbitri şi observatori pentru Liga a IV-a, respectiv Liga a V-a. Spor la vot…
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej În etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, sâmbătă, la ora 14.00, se dispută ultimul derby „de Alba” al anului, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată