Pr. Sebastian Ţandea a sfinţit Grădiniţa „Dumbrava minunată” Alba Iulia
Ieri, 3 decembrie, pr. dr. Sebastian Ţandea, parohul Bisericii Ortodoxe Dealul Furcilor, a oficiat slujba de sfinţire a noii Grădiniţe „Dumbrava minunată” Alba Iulia. Gazda evenimentului a fost colectivul condus de ed. Aurora Vârtei, care le-a mai explicat încă o dată copiilor cine a fost Sf. Ierarh Nicolae, reamintindu-le noţiunile de bine şi rău, adevăr şi minciună, respectul faţă de vârstnici, generozitatea, milostenia şi alte valori morale.
La eveniment au luat parte prof. Eugenia Ignat, inspector şcolar de specialitate la IŞJ Alba, cadre didactice, câţiva părinţi şi, bineînţeles, copiii. În cadrul parteneriatului educaţional încheiat pe 4 ani între cele două instituţii, sub îndrumarea educatoarelor, au avut loc un concurs de poezie religioasă între cele 5 grupe mari şi pregătitoare prezente şi recitaluri de colinde.
Toţi concurenţii au primit la finalul concursului diplome, iar apoi a venit rândul lui Moş Nicolae să-şi arate dărnicia, copiii primind pungi cu dulciuri, cărţi de colorat şi de rugăciuni, rechizite, iar celor mai necăjiţi le-a adus şi căciuliţe şi mănuşi pentru iarnă. „Sacul Sf. Nicolae a fost încărcat cu ajutorul sponsorilor Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, Tobimar, Top Cons, Ampoţan Ser Construct, Jepo, Mini Copquette, Denny Kids, Copy Kit, Marelbo, Saetero, Herlitz, Andreas Company, Tortuga, Trio Dole, cărora le mulţumim din suflet că acum, în aceste vremuri de criză nu i-au lăsat deoparte pe cei mici şi le urăm «Sărbători fericite!»”, a declarat pr. dr. Sebastian Ţandea. Pe hol a fost amenajată o miniexpoziţie de icoane pe sticlă realizate de Carina Sicoe, de 10 ani, elevă la Şcoala „Ion Agârbiceanu”, care a venit împreună cu părinţii şi înv. Maria Dreghici. Icoanele vor fi expuse de Crăciun şi la Biserica Ortodoxă Dealul Furcilor, pe care vrednicul părinte încearcă să o construiască (n. red. – şi n-ar strica un sprijin financiar!!!).
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
BEC nu poate respecta termenul CCR: Renumărarea votului durează mai multe zile și poate fi finalizată abia duminică seara
BEC nu poate respecta termenul CCR: Renumărarea votului durează mai multe zile și poate fi finalizată abia duminică seara Procedura de renumărare a voturilor, dispusă de Curtea Constituțională, a fost adoptată joi seara de Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale. În ciuda faptului că următoarea ședință a CCR este vineri, 29 noiembrie, ora 14.00, renumărarea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Actualitateacum 16 ore
28 noiembrie 1918: Congresul General al Bucovinei votează în unanimitate unirea cu România
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum o zi
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
-
Ştirea zileiacum 5 zile
ANGAJĂRI la STAT 2024: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 24 noiembrie 2024. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
-
Actualitateacum 4 zile
Cine este Călin Georgescu, SURPRIZA alegerilor prezidențiale din 2024, turul I, candidatul anti-sistem?