Alba Iulia va avea, în premieră, o cafenea politică. Unde se vor organiza întâlnirile și a cui a fost inițiativa
Alba Iulia va avea, în premieră, o cafenea politică, prima ediție urmând să fie organizată sâmbătă, 24 ianuarie, și îi va avea ca invitați, pentru discuții, pe deputatul Ioan Dîrzu, și pe președintele PSD Alba Iulia, Ovidiu Jidveian.
Cafeneaua politică sau socială așa cum mai poate fi numită se realizează la inițiativa președintelui TSD Alba Iulia, Corneliu Mureșan. Evenimente politice și sociale, cu invitați speciali, vor fi organizate lunar la Social Pub 1880, local situat pe strada Teilor din centrul municipiului Alba Iulia.
Evenimentul de sâmbătă începe la ora 16.00, iar în cadrul acestuia se vor discuta subiecte precum: implicarea tinerilor în proiecte ale organizațiilor non-guvernamentale, colaborarea PSD cu ONG-uri sau măsurile pe care le-a luat și pe care ar trebui să le ia Guvernul Ponta pentru tineri. Pentru că evenimentul este organizat într-o zi istorică pentru România, o altă temă va fi ”Mica Unire”.
Întâlnirea se vrea a fi una constructivă și chiar dacă inițiativa a venit din partea unui social-democrat la ea sunt invitate toate persoanele dornice de implicare în problemele comunității. Totodată, vor mai fi prezenți membrii TSD Alba, simpatizanți, reprezentanți ai ONG-urilor și tineri care doresc să afle mai multe despre activitatea unui partid.
Din partea casei se va servi apă, cafea și suc.
Cel mai probabil, la a doua ediție va fi invitat europarlamentarul Victor Negrescu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba, la faza națională. Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 12 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale