Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

„Noi indicatoare” rutiere tip conserve ruginite

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Drumul naţional DN 74 Alba Iulia – Zlatna – Abrud – Câmpeni – Arieşeni este unul dintre cele mai circulate din judeţul Alba, fiind principala cale de acces în Ţara Moţilor. Firesc ar fi să aibă parte şi de o stare cât de cât onorabilă. Din păcate, acest drum naţional a ajuns în prezent cel mai peticit drum din judeţ şi poate chiar din Transilvania. Un drum practic al gropilor astupate individual, al alunecărilor de teren şi al parapeţilor şi acostamentelor prăbuşite. Este într-o stare jalnică după cum arată şi imaginea de mai sus unde poate fi „admirat” noul indicator de semnalizare a pericolelor cauzate de îngustarea benzilor de circulaţie ca urmare a căderii zidurilor de sprijin. Un băţ în vârful căruia se află o biată cutie de conserve ruginită şi un indicator atârnat într-un gărduleţ ne atrag atenţia că ne paşte un pericol pe drumul naţional. Oare pe cei care îl îngrijesc ce pericol ar trebui să-i pască? Oricum am dori să ştim şi noi de la Secţia de Drumuri Naţionale ce viitor va avea totuşi acest drum? Şi dacă nu sunt în stare să-l întreţină, să-l predea la CJ Alba, la domnul preşedinte Ion Dumitrel care ştie să facă drumuri ca la carte! (A.C.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

 Festival de Romania 2024


Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

BEC nu poate respecta termenul CCR: Renumărarea votului durează mai multe zile și poate fi finalizată abia duminică seara

Ziarul Unirea

Publicat

în

BEC nu poate respecta termenul CCR: Renumărarea votului durează mai multe zile și poate fi finalizată abia duminică seara Procedura de renumărare a voturilor, dispusă de Curtea Constituțională, a fost adoptată joi seara de Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale. În ciuda faptului că următoarea ședință a CCR este vineri, 29 noiembrie, ora 14.00, renumărarea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea