S-a încheiat prima parte a campionatului juniorilor B1 *Liderul CSŞ Blaj a suferit întâiul eşec, 1-3 cu Unirea Alba Iulia
S-a tras cortina şi peste campionatul juniorilor B1, competiţie organizată de AJF Alba, parcursul impecabil al liderului fiind stopat la Alba Iulia, unde CSŞ Blaj a suferit primul eşec la acest nivel, în faţa Unirii Alba Iulia.
Astfel, formaţia din „Mica Romă” a pierdut întâiul joc în compania „alb-negrilor” conduşi de Florian Brumaru, care s-au apropiat în ierarhie la două puncte. În schimb, „lanterna roşie”, CS Zlatna (foto) n-a reuşit să strângă niciun punct în această perioadă.
În primul meci direct între primele două clasate, CSŞ Blaj s-a impus pe teren propriu cu 4-2, Unirea Alba Iulia mai înregistrând o remiză, 3-3 acasă cu Viitorul Sântimbru.
În ultima etapă din acest an, runda a 10-a, rezultatele au fost următoarele: CS Zlatna – CSO Cugir 1-5, Unirea Alba Iulia – CSŞ Blaj 3-1.
În clasament: 1. CSŞ Blaj 21 (36-13), 2. Unirea Alba Iulia 19 (21-13), 3. Viitorul Sântimbru 10 (22-18), 4. CSO Cugir 6 (16-20), 5. CS Zlatna 0 (4-35).
Începând cu sezonul 2014-2015, printre competițiile organizate de AJF Alba, se regăseşte şi Campionatul Juniorilor B1 (jucători născuți în anul 1998 și mai tineri), în care s-au înscris AS Viitorul Sântimbru, CS Zlatna, AFC Unirea 1924 Alba Iulia, CSŞ Blaj și CSO Cugir.
Campionatul Juniorilor B1, sezonul 2014-2015, va avea două tururi și două retururi de campionat. Prima parte s-a întins în perioada 2 octombrie 2014 – 4 decembrie 2014, urmând ca fiecare echipă să aiba opt meciuri (fiecare cu fiecare, tur-retur); partea a doua a campionatului se va disputa în anul 2015 (perioada martie – mai), cu repetarea jocurilor tur și retur. Campioana județeană se va califica în etapa regională, unde va da piept cu câștigătoarele județelor Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna și Brașov, etapă care va avea loc în perioada 28-31 mai 2015.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi!
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi! Un nou rezultat de senzaţie pentru tânărul maestru internaţional albaiulian, care vineri a reuşit să câştige două titluri de campion naţional de seniori, în probele de dezlegări (rezolvări de probleme de şah) şi blitz. Ambele campionate naţionale s-au desfăşurat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918