Povestea bidonului minune care a adus o creștere a vânzărilor cu 14 la sută pentru compania Albalact
Lansarea bidonului de plastic cu mâner de 1,8 litri a adus pentru compania Albalact, în perioada ianuarie – septembrie 2014, o creștere de 5% în volum și 14% în valoare, pe segmentul laptelui proaspăt pasteurizat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie businessmagazin.ro.
Albalact a decis să adopte noile ambalaje după o analiză a obiceiurilor de consum şi a dorinţelor consumatorilor. Designul întregii game a fost dezvoltat împreună cu producătorul austriac de ambalaje Greiner, ţinând cont de toate aspectele legate de dimensiunile sticlei, de funcţionalitate, de aspectul curgerii şi de ergonomia mânerului. Dezvoltarea proiectului a durat un an, iar investiţia iniţială s-a ridicat la 500.000 de euro.
Gama de ambalaje dispune de gramaje diferite de cele existente până în prezent pe piaţă, la care se adaugă funcţionalitatea. Sunt uşor de manevrat, au o curgere fină şi se aşază bine în uşa frigiderului. Sunt destinate consumatorilor care preferă fie volume mari, fie mobilitate.
Compania are o tradiţie de peste 40 de ani în industria românească şi este în prezent cea mai mare companie de lactate cu capital majoritar românesc din ţară şi al doilea mare jucător în piaţa procesatorilor de lapte. Albalact are în portofoliu peste 140 de produse, sub şase mărci – Zuzu, Fruzu, Fulga, Rarăul, De Albalact şi Poiana Florilor.
Sursa businessmagazin.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ger de crapă pietrele anunțat de ANM. Prognoza METEO pentru weekend și VREMEA la începutul săptămânii viitoare
Ger de crapă pietrele anunțat de ANM. Prognoza METEO pentru weekend și VREMEA la începutul săptămânii viitoare Meteorologii ANM au emis prognoza până de Crăciun și arată faptul că, în acest weekend, vom avea parte de ninsori pe arii extinse din țară, dar și precipații mixte. În preajma Crăciunului va ninge pe arii restrânse, în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 12 minute
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 15 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri