Rămâi conectat

Actualitate

Licitaţia pentru centura Sebeşului, lansată de CNADNR

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Patru tronsoane de autostradă din Coridorul IV Pan-european, printre care şi tronsonul Orăştie-Sibiu ce include centura ocolitoare a municipiului Sebeş, intră la licitaţie în această săptămână, a declarat marţi Daniela Drăghia, director adjunct CNADNR. Finalizarea lucrărilor pe cele patru sectoare – Nădlac-Arad, Timişoara-Lugoj, Lugoj-Deva şi Orăştie-Sibiu vor avea o perioadă de proiectare de şase luni, investiţia urmând să fie realizată în 24 de luni, adică până la sfârşitul lui 2013. Costul pentru construcţia autostrăzilor de pe Coridorul IV Pan-european, în lungime de 856 kilometri, se ridică la 8,588 miliarde de euro, care include lucrările deja realizate, cele în curs de execuţie, precum şi proiectele viitoare care se vor finaliza până în 2020. Coridorul IV începe în Germania la Nurenberg şi se continuă pe ruta Praga-Viena-Bratislava-Budapesta. „În urma prioritizării proiectelor pe Coridorul IV, la sfârşitul lui 2012 va fi finalizată 50% din construcţie, la sfârşitul lui 2014 aproximativ 70%, şi integral la finele anului 2020”, a afirmat directorul CNADNR. (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vouchere pentru alimente 2025: Cardurile sociale vor fi alimentate în curând cu prima tranşă de bani. Cine poate beneficia de ajutor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vouchere pentru alimente 2025: Cardurile sociale vor fi alimentate în curând cu prima tranşă de bani. Cine poate beneficia de ajutor Cardurile sociale vor fi alimentate luna viitoare cu prima tranşă de bani. Voucherele pentru alimente vor fi încărcate cu 125 de lei, pentru prima dată în acest an. În 2025, programul „Sprijin pentru România” […]

Citește mai mult

Actualitate

„Luna Florilor”, fenomen astronomic inedit la sfârșitul primăverii: Ce este microluna și de ce se formează

Ziarul Unirea

Publicat

în

„Luna Florilor”, fenomen astronomic inedit la sfârșitul primăverii: Ce este microluna și de ce se formează Un fenomen astronomic inedit, denumit „Luna Florilor” sau microluna, va avea loc la sfârșitul săptămânii 12-18 mai 2025 și, potrivit NASA este strâns legat de sfârșitul primăverii și debutul verii, transmite Live Science. „Luna Florilor”, fenomenul astronomic, care definește […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea mâine în România: Prognoza meteo pentru duminică, 11 mai 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi vremea mâine în România: Prognoza meteo pentru duminică, 11 mai 2025 Duminică, 11 mai 2025 cerul va avea înnorări și temporar vor fi ploi, și cu caracter de aversă, la început în Maramureș, nordul Crișanei și al Moldovei, apoi și în Transilvania, restul Crișanei și al Moldovei, local în Banat, Oltenia și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea