Cupa ”ACAS” – ediția a XI-a: Competiţia sportivă pentru copii şi tineri cu dizabilităţi din Alba Iulia are loc sâmbătă, la Colegiul Tehnic ”Dorin Pavel”
Sâmbătă, 27 septembrie 2014, cu începere de la ora 10.00 la Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” (terenul de sport) din Alba Iulia, Consiliul Local și Primăria Municipiului Alba Iulia prin Direcția de Asistenţă Socială Alba Iulia în colaborare cu Asociaţia pentru Consiliere şi Asistenţă Specializată – ACAS Alba Iulia, organizează Competiţia sportivă pentru copii şi tineri cu dizabilităţi „Cupa ACAS” – ediţia a XI-a.
”Vă invităm să fim alături de aceşti tineri sportivi, să-i susţinem şi să-i felicităm pentru efortul, ambiţia şi curajul lor; să apreciem frumuseţea şi bogăţia ce izvoresc din sufletul acestor copii!”, transmit organizatorii.
Competiția este organizată în fiecare an, din 2004. Nu se urmăreşte performanţa sportivă, ci socializarea acestei categorii de persoane, creşterea încrederii de sine şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare.
Probele se desfăşoară pe criterii de vârstă şi tip de deficienţă după cum urmează: penrtu deficienţe psihice şi auditive – alergare viteză, de rezistenţă, aruncarea mingii de oină, a mingii medicinale, săritura în lungime de pe loc; pentru deficienţe motorii – aruncarea mingii de oină şi alergare în scaun cu rotile; pentru copiii cu vârsta 3-8 ani – circuitul “Mici, talente mari”.
Parteneri ai evenimentului: Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Direcţia Județeană pentru Sport și Tineret Alba, Radio Reîntregirea, Colegiul Tehnic „Dorin Pavel”, Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, Asociația Sportivă, Culturală și de Agrement în Turism Orizont și SC Sport Arena SRL.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | OPERAȚIUNE de salvare a unei pisici căzute pe acoperișul unor magazine, în Alba Iulia
FOTO | Operațiune de salvare a unei pisici căzute pe acoperișul unor magazine, în Alba Iulia Pompierii miliari din Alba Iulia au fost angrenați, duminică, 11 mai 2025, în jurul orei 13.45, într-o operațiune inedită. Ei au intervenit pentru salvarea unei pisici care căzuse pe acoperișul unor magazine. Intervenția a avut pe Bulevardul Revoluției 1989, […]
Primăria Alba Iulia, contribuție de 350.000 de lei la Grupul de Acțiune Locală Alba Iulia Incluzivă în anul 2025
Primăria Alba Iulia, contribuție de 350.000 de lei la Grupul de Acțiune Locală Alba Iulia Incluzivă în anul 2025 Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de luni, 12 mai 2025 a Consiliului Local Alba Iulia se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea contribuției Municipiului Alba Iulia la Asociația Grupul de Acțiune Locală […]
9-10 mai 2025 | Peste 1.000 de persoane și mașini, verificate de polițiștii și jandarmii din Alba. Amenzi de aproape 80.000 de lei și 11 permise reținute
9-10 mai 2025 | Peste 1.000 de persoane și mașini, verificate de polițiștii și jandarmii din Alba. Amenzi de aproape 80.000 de lei și 11 permise reținute În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea […]