Rămâi conectat

Actualitate

Cuplurile din Alba Iulia fac „nopţi albe” în faţa Serviciului de Stare Civilă, degeaba. Din 2007, nunţile scad constant

Dragoş Suciu

Publicat

în

Numărul căsătoriilor din Alba Iulia scade constant din 2007 până în prezent, potrivit reprezentanţilor Serviciului de Stare Civilă din cadrul Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Alba. Cu toate acestea cuplurile care doresc să depună o cerere de căsătorie vin şi cu o zi mai repede şi „fac coadă” în faţa Serviciului de Stare Civilă pentru a-şi alege ora favorabilă cununiei civile. Acest caz este inexplicabil spun reprezentanţii Serviciului, iar oamenii „şi-o fac cu mâna lor „, deoarece cununiile se pot săvârşi la orice oră, de dimineaţa până seara, iar în această perioadă nu sunt mai mult de 10 într-o sâmbătă.

În anul 2007, în Alba Iulia au avut loc peste 600 de căsătorii, iar în luna august 2007 erau zile de sâmbătă în care se oficiau aproape 30 de cununii civile şi cu toate acestea nu au existat situaţii în care ofiţerii de stare civilă să refuze una.

”Nu înţeleg de ce stau aici cu noaptea-n cap. Unii vin cu 24 de ore mai repede de ziua în care trebuie să-şi depună actele. O doamnă aproape că a leşinat afară de atâta aşteptare” a spus unul dintre reprezentanţii Serviciului.

”Ei vin aici cu o zi înainte, aşteaptă fără rost zile şi nopţi, dar întârzie la ora programată pentru cununia civilă. Păi ştiţi că naşa, păi ştiţi că a întârziat nu ştiu care. Nu este normal. Nunţile sunt în continuă scădere”, a completat un alt reprezentant.

Statistica arată o scădere evidentă a nunţilor din Alba Iulia din 2007 şi până în prezent. În 2008 au fost 577 de cununii, în 2009 – 511, în 2010 – 442, în 2011 – 451, 2012 – 441, în 2013 – 431, iar până la mijlocul lunii iulie 2014 – 175 de cununii. Cele mai multe sunt oficiate în zilele de sâmbătă, după data de 15 august.

Actele necesare pentru depunerea declaraţiei de căsătorie:

Cărţi/Buletine de identitate (original + xerox)
Paşaport cu viză/ Carte de rezidenţă/Permis de şedere (original + xerox)
Certificate naştere (original + xerox)
Certificate medicale (prenupţiale)
Extras de stare civilă cu apostilă de la  Haga + tradusă şi legalizată în limba română (pentru cetăţenii străini)
Dovadă ambasadă/Certificat de celibat( în funcţie de ţara de provenienţă)
1 timbru fiscal în valoare de 1RON
Persoanele care nu sunt la prima căsătorie mai au nevoie de: sentinţe de divorţ, definitive şi irevocabile (original + xerox).

Foto arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Salariul minim brut se majorează începând de astăzi, 1 iulie 2024. Câți bani primesc angajații în mână

Bera Larisa

Publicat

în

Salariul minim brut se majorează începând de astăzi, 1 iulie 2024. Câți bani primesc angajații în mână Începând de astăzi, 1 iulie 2024, angajații din România vor beneficia de o majorare a salariului minim pe economie, conform noilor măsuri adoptate de guvern la începutul lunii iunie. Noul salar minim brut este de 3.700 de lei. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea